Maria Marinesu cu Alin petrache

Maria Marinescu s-a căsătorit cu Alin Petrache în perioada când Frank Colin, tatăl fiului ei era închis într-o închisoare din Franța, însă acest lucru nu l-a deranjat foarte tare pe fostul ei partener. Totuși, în momentul în care a fost pus în libertate, Frank a declarat că dorește să-l cunoască pe actualul partener al fostei sale iubite. De când a auzit aceste declarații, Alin Petrache pare că este tot mai mult în preajma Mariei. Așa se face că, dacă până acum nu venea deloc la evenimentele mondene, acum face tot posibilul să o însoțească pe soția lui la petrecerile unde trebuie să facă act de prezență și unde, cu greu îi dă drumul la mână.

10-Maria-Marinescu-_-sot-2.jpg

Fostul soț al Mariei Marinescu vrea să-l cunoască pe Alin Petrache

Alin Petrache nu are nici cel mai mic motiv să se sperie de faptul că Frank este în libertate, cu toate că acesta a declarat că o va iubi mereu pe Maria Marinescu, însă nici nu vrea să fie luat pe nepregătite. Oricum ar fi, Colin și-a manifestat deja dorința de a face cunoștință cu noul președinte de la CSM București. „De când am ajuns în închisoare, eu m-am pregătit pentru momentul actual. Acum eu o respect pe ea cât și pe Alin, așa pentru că este căsătorită cu el. Soțul ei va fi prietenul meu. Pare un băiat foarte bun. Băiatul meu e fericit, așa că totul e bine”, a declarat Frank Colin pentru o revistă de tip paparazzi din România.

FOTO: Gabi Pătruț

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să pui peste șorici dacă vrei să iasă fraged. Ingredientul secret pe care puține gospodine îl folosesc
FANATIK.RO
Ce să pui peste șorici dacă vrei să iasă fraged. Ingredientul secret pe care puține gospodine îl folosesc
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI