Au trecut patru ani de când Alexandra Stan a apărut, plină de vânătăi, în faţa camerelor de luat vederi şi a afirmat public că a fost bătută de impresarul ei, Marcel Prodan.
Alexandra Stan a ajuns la spital cu echimoze, în data de 15 iunie 2013, după ce a fost bătută de Marcel Prodan. Cei doi au fost găsiţi pe marginea unui drum naţional din Constanţa de către un echipaj al Serviciului Poliţiei Rutiere, care a transportat-o pe cântăreaţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Aici ea a fost tratată în Unitatea de Primiri Urgenţe, după care a fost lăsată să plece acasă.
După ce au ajuns în instanță, Marcel Prodan a fost condamnat, în decembrie anul trecut, la șapte luni de închisoare cu suspendare și plata către artistă a 25.000 de euro, daune morale.
La peste patru ani de la teribilul scandal care a șocat România, fiecare dintre cei doi protagoniști își vede de viața lui. Alexandra Stan se concentrează pe carieră, iar impresarul care a agresat-o, Marcel Prodan, pare că s-a făcut băiat cuminte.
Zilele acestea, Marcel Prodan a fost surprins într-un mall din Capitală, la shopping, în căutare de cadouri.
Foarte concentrat, Marcel Prodan n-a intrat prin magazine de haine, accesorii sau alte asemenea, ci a preferat să caute, pentru copilul său, cadoul potrivit la standul cu cărți.
Departe de imaginea de dur cu care a rămas în urma scandalului cu Alexandra Stan, Marcel Prodan a studiat cuminte și cu foarte mare atenție ofertele de pe rafturi. A stat printre cărți mai bine de 30 de minute, fiind-ui foarte greu să se decidă ce cadou să îi cumpere fiului său. S-a chinuit să aleagă între un atlas, o carte de colorat și o carte cu animale, toate acestea făcându-i cu ochiul și părându-i-se potrivite pentru a fi dăruite cu ocazia sărbătorilor.
Sărbători de vis pentru fosta nevastă a lui Răzvan Simion. Casa împodobită ca-n povești, copiii ultra fericiți FOTO