Nu mai este pentru nimeni o noutate faptul că actorul de comedie Romică Țociu are o mare slăbiciune pentru reprezentantele sexului frumos și, culmea, are și mare lipici la ele. Dovadă că, de-a lungul timpului a fost fotografiat în tot soiul de ipostaze pe care și le-a asumat mai mult sau mai puțin. Cea mai recentă escapadă extraconjugală s-a produs marți, când actorul și o misterioasă brunetă s-au îmbarcat împreună într-o cursă, către Italia, Roma. După ce și-au făcut check-in-ul separat, cei doi și-au dat întâlnire în lounge-ul aeroportului Henri Coandă, unde au servit câte o gustărică, s-au hidratat și s-au fotografiat împreună.
Țociu și bruneta au continuat discuția, care se dovedea a fi extrem de captivantă pentru domnișoară, până în holul de așteptare pentru îmbarcare. Conform surselor noastre și apropiaților lui Țociu, bruneta și actorul nu sunt la prima întâlnire, așa că actorul nu a organizat escapada din Italia pentru a o impresiona, ci pentru a putea petrece puțin timp împreună, nestingheriți. Se pare că cei doi se știu de ceva vreme și nu este prima dată când se afișează împreună, având la activ mai multe ieșiri pe la cafenele și restaurante, dar și la întrunirile din cercul de prieteni. Dacă la întâlnirile anterioare au încercat să nu atragă atenția, odată ce au trecut de punctele de control nu s-au mai ferit deloc.
Asaltat de fanele din avion
În momentul în care au fost invitați să-și ocupe locurile, bruneta care-l însoțea pe Țociu în Italia a trecut pe loc secund, iar atenția i s-a îndreptat spre doamnele care erau în cursa spre Roma. Cele din urmă l-au luat cu asalt pe actor, l-au pupat și l-au îmbrățișat, i-au cerut să se fotografieze împreună și i-au pus o sumedenie de întrebări. Văzând câți români l-au recunoscut, la coborârea din avion, Țociu a ales să iasă primul, urmând să se întâlnească cu bruneta lui dincolo de porțile de control, pentru a se bucura liniștiți de frumusețea Romei.