Chiar dacă a muncit şi a asezonat urările primite cu cele mai importante ştiri ale zilei, Iulia s-a simţit bine alături de colegii din platou si de milioanele de telespectatori Pro Tv. Seara însă a avut parte de multă bucurie, pentru că i s-a împlinit un vis din copilărie.
Iubitul ei i-a facut cadou o bicicletă, exact aşa cum îşi dorea, micuţă, pliabilă, practică şi, foarte important, de culoare ciclam. „Am fost foarte încântată, mi-am adus aminte de copilărie, de vacanţele la bunici în care cea mai mare bucurie a mea era să mă plimb cu bicicleta bunicului meu. Era mare pentru mine, dar îmi plăcea la nebunie”, îşi aminteşte Iulia. Dacă atunci când era micuţă, ghidona o bicicletă mare, acum, că a crescut, Iulia are o bicicletă mai mică: „Atât de mică încât o pot transporta într-un bagaj de voiaj. Asta pentru că se pliază. E foarte practică, uşor de manevrat, tocmai pentru că are roţile şi ghidonul mai mici. Pot intra cu ea în orice loc, chiar şi în magazin. Pliez imediat ghidonul, roţile şi o car ca pe un bagaj de mână, e foarte haioasă”, spune încântată vedeta Pro Tv.
Şi pentru că nu se ştie când îi vine cheful de a trece de la patru roţi la două, Iulia îşi ţine minunea ciclam în portbagajul maşinii sale Mercedes GLK: „Dacă am chef de o plimbare cu bicicleta, indiferent unde aş fi, o am mereu la mine”, se bucura co-prezentatoarea emisiunii „Dansez pentru tine” care va reîncepe din toamnă la Pro Tv.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News