Pentru acest rol, actrița de 54 de ani a fost nevoită să se îngraşe aproximativ 10 kilograme, reușind astfel să arate dezgustător. Deși într-una din scenele filmului, Kim apare în lenjerie intimă, în timp ce-și privește mirată grăsimea de pe burtă, aceasta mărturisește că nu a fost deloc chinuitor să renunțe la imaginea sexy din alte filme.
„M-am îngrăşat 7 kilograme, iar în timpul filmărilor am mai pus pe mine alte trei kilograme. A fost raiul pe pământ după atâţia ani in care trebuia tot timpul să slăbesc”, a declarat actriţa.
Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News