Vedeta în vârstă 37 de ani a postat pe Instagram o imagine în care își arată formele purtând o pereche minusculă de bikini, potrivit dailymail.co.uk.
Deși Kim arată incredibil de bine, ipostaza de pe rețeaua de socializare a atras numeroase critici. Nu trupul ei a fost luat in vizor de fani, ci modul în care a ales să-și coafeze părul.
Starul a fost criticat că a ales să-și facă codițe, deși împletiturile sunt o însușire culturală. Kardashian a fost sprijinită de familia ei, inclusiv de sora ei Khloe care a desființat criticile pe pagina sa de Twitter.
După nașterea celor doi copii, Kim a ţinut diete drastice, poate chiar s-a înfometat, şi a mers foarte des la sală pentru a avea din nou silueta care o consacrase.