Lady Gaga şi Carino şi-au început relaţia în luna februarie a anului 2017, la câteva luni după ce cântăreața s-a despărțit de actorul Taylor Kinney, cu care artista a petrecut cinci ani de zile și se logodise în anul 2015, potrivit people.com.

Ei s-au logodit în luna octombrie a anului trecut și relația lor a părut că merge bine până acum. Primele  zvonuri că Lady Gaga și impresarul ei s-au despărțit au apărut după ce fanii au observat că la ceremonia premiilor Grammy care a avut loc pe 10 februarie, cântăreața nu a purtat inelul de logodnă.

Zvonurile s-au adeverit după ce o sursă neidentificată a declarat pentru revista People că Lady Gaga și Christian Carino s-au despărțit.

Aceeași sursă spune că relația „pur şi simplu nu a mers” și că „nu există o poveste dramatică” în spatele despărțirii celor doi.

Vestea vine în cea mai bună perioadă din punct de vedere profesional pentru artistă. Lady Gaga va participa peste câteva zile la ceremonia premiilor Oscar, acolo unde a fost nominalizată la categoria „cea mai bună actriţă „pentru rolul din filmul romantic musical „A Star is Born”.

Lady Gaga va interpreta „Shallow”  pe scena de la Dolby Theater, melodie care este văzută drept favorită pentru câştigarea statuetei la categoria „cel mai bun cântec”.

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

FOTO NORTHFOTO

EXCLUSIVE: Lady Gaga and Christian Carino hold hands while grocery shopping in MalibuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11


Cine a fost Karl Lagerfeld, ”Kaiserul” modei mondiale


 

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.