Larisa are 24 de ani şi a absolvit Facultatea de Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale din cadrul Universităţii „Spiru Haret”. Tânăra a participat şi anul trecut la această competiţie şi s-a numărat printre cele 30 de finaliste ale Miss Universe România. Deşi s-a clasat în Top 10, Larisa a considerat că evoluţia ei nu a fost una mulţumitoare, aşa că a decis să-şi analizeze greşelile, să le corecteze şi să revină în concurs în 2011.
Miss Universe România, Larisa Popa, va pleca pe 20 august în Brazilia, la Sao Paulo, unde va petrece trei săptămâni şi jumătate în cantonamentul celei de-a 60-a ediţii a Miss Universe. Pe 12 septembrie va concura pentru cel mai important titlu al frumuseţii, alături de alte peste 80 de finaliste din întreaga lume, în cadrul unui spectacol transmis de NBC în 200 de ţări.
„În România, tinerele nu ştiu încă ce presupune antrenamentul pentru o astfel de competiţie. Şi eu am aflat, anul trecut. Am vizionat ore şi ore întregi, materiale video cu finale internaţionale din trecut, am citit tot ce-am găsit despre concursuri de frumuseţe, am studiat fotografiile deţinătoarelor de titluri internaţionale şi iată, că anul acesta am venit hotărâtă să câştig!” – a povestit după concurs Larisa Popa.
De luni, 1 august, Larisa va intra într-un program de pregătire intensiv pentru marea finala. Miss Universe România 2011 va beneficia de şedinte foto zilnice, filmări, cursuri de dicţie, machiaj şi coafură, repetiţii pentru mişcare scenică, probe de costume pentru alegerea garderobei de concurs.
„Larisa are o fizionomie complexă, o fuziune perfectă între fermitatea maxilarului, expresivitatea pomeţilor, forma ideală a ochilor şi senzualitatea buzelor. Toate acestea fac să i se potrivească multe tipuri de machiaj, lăsând astfel libertate totală celui care o are ca model” a povestit pentru Libertatea Cristian Buca, Make-up artis oficial al Miss Universe România Organization.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Printre câştigătoarele de vineri seară s-au mai numărat alături de Larisa Popa şi alte participante care au obţinut următoarele titluri sau premii:
Miss Congeniality – Sabina Hodor
Miss Fotogenie – Oana Maria Dumitrescu
Miss Popularitate – Jihan Shanabli
Premiul al III-lea – Emanuela Radu
Premiul al II-lea – Beatrix Julia Hack
Premiul I – Alexandra Camelia Hadade
Premiul Presei – Iulia Monica Dumitrescu
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
Știrileprotv.ro
Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Lidl bagă la ofertă trei produse pe care foarte mulți români îl caută. Sunt la raft de joi, 14 noiembrie, au un preț excelent și se vor vinde repede
FANATIK.RO
Lidl bagă la ofertă trei produse pe care foarte mulți români îl caută. Sunt la raft de joi, 14 noiembrie, au un preț excelent și se vor vinde repede
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Două pisici au fost aduse drogate la un spital veterinar din Capitală. Animalele ar fi mâncat dintr-un plic lăsat nesupravegheat
Observatornews.ro
Două pisici au fost aduse drogate la un spital veterinar din Capitală. Animalele ar fi mâncat dintr-un plic lăsat nesupravegheat
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI