„Dacă în prima zi am putut să ne bucurăm de peisajele din Măgura Codlei, în a doua traseul a fost foarte dificil. Am avut porţiuni foarte lungi în care mașina era la fel de lată ca şi drumul şi a trebuit chiar să facem salom printre câteva pietre foarte mari aflate pe traseu. Cel mai greu mi s-a părut însă pe o creastă unde îmi era teamă să nu se surpe drumul cu noi. Au existat multe vârfuri de pantă în care târziu îţi dădeai seama în ce sens trebuie să virezi pentru a urma drumeagul pe care te aflai”,a  declarat Roxana.

Aceasta a adăugat: „Mă bucur că ne-am descurcat şi că am reuşit să aducem pe roți, la Bucureşti, Mitsubishi-ul Pajero ce ne-a fost împrumutată pentru această competiţie de M-Car Trading. Mi-a plăcut mult off-roadul şi în măsura timpului şi a posibilităţilor vom încerca să mai concurăm la o etapă din Campionatul Naţional de Off-Road şi la câteva cupe”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News