Mariana Bitang, alături de antrenorul și partenerul ei de viață Octavian Bellu, au făcut istorie în gimnastica românească și cea mondială.
Retrași acum de la cârma echipei naționale feminine de gimnastcă, cei doi sunt prezenți, ca spectatori, la Campionatul European de Gimnastică 2017, care se desfășoară în aceste zile la Cluj.
Fotografia anului la Campionatul European de Gimnastică 2017 de la Cluj. Dorin Chioțea a făcut totul public
Dorin Chioțea, care prezintă matinalul de la TVR1, a făcut publică, pe pagina sa de pe o rețea de socializare, o imagine surprinzătoare cu celebra Mariana Bitang. Aceasta a luat mopul și s-a apucat să șteargă pe jos în sala de antrenamente.
„Priviți fotografia anului 2017: Doamna de Fier Mariana Bitang vrea o sală de antrenamente civilizată pentru sportivi. Iar pentru asta e gata să facă orice, inclusiv să dea cu mopul la Campionatele Europene. „Noi suntem voluntari pe aici”, îmi spunea cu subînțeles inegalabilul Octavian Bellu. Gimnastica cu glorie și raze de lumină pentru Mariana nu înseamnă doar glamour, ci deseori și râvnă de tip low cost. Admirația sinceră a unei femei de serviciu istovită lângă găleți e parte din peisaj. Jur că mă înclin fără alte cuvinte!”, a spus Dorin Chioțea.
„Mi se pare remarcabil că nu lasă niciun detaliu la voia întâmplării. Postarea e un omagiu adus atenției, preciziei și determinării, nicidecum o jignire”, a adăugat el.