În imaginea postată de fostul pugilist, Monica apare la volanul mașinii sale, iar Leonard Doroftei e lângă geamul ei. Amândoi au zâmbetul pe buze, căci au împlinit 30 de ani de relație, după cum a anunțat chiar fostul sportiv.
„Eu nu cred că au trecut 30 de ani , parcă ieri te-am întâlnit❤️”, a transmis Leonard Doroftei.
Leonard Doroftei e căsătorit cu Monica de zeci de ani. Cei doi s-au cunoscut în 1992, la mătușa fostului campion la box. Erau foarte tineri, flacăra iubirii s-a aprins rapid între ei, iar după doi ani și jumătate, acesta a cerut-o în căsătorie. „Trecuseră doi ani și jumătate și ne aflam pe stradă, simțeam că nu mai putem sta unul departe de celălalt și dintr-o dată mi-a spus că mă iubește și că vrea sa fim împreună și că-și dorește mai mult decât orice să fiu soția lui. Am simțit că leșin!
Îl iubeam cu toată ființa mea și credeam că mai mult de atât nu se poate. Ne-am căsătorit în luna octombrie și până și Providența a ținut cu noi: ne-a oferit o zi superbă. Deși era toamnă, a fost o zi călduroasă, însorită, plină de emoții!”, povestea Monica Doroftei într-un interviu pentru femeide10.ro.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4S-au mutat din România
Leonard și Monica Doroftei au trei copii împreună și locuiesc cu toții în Canada de aproximativ trei ani de zile.
Cei doi băieţi ai lui Leonard Doroftei l-au depăşit deja la înălţime. „Ei sunt bogăţia mea”, spune de fiecare dată „Moşul” emoţionat, privind cu mândrie la Adrian, absolvent de Drept, Alexandru care a studiat la Facultatea de Fizică Nucleară, şi Vanessa care are deja 18 ani. Familia a luat o decizie neașteptată în 2019. Cei cinci au decis să părăsească România și să se mute în Canada.
Au vândut casa pe care o dețineau în Ploiești, au renunțat și la afacerea pe care o aveau și care i-a dat atâtea bătăi de cap sportivului.
Acum, Leonard Doroftei antrenează la o sală de box din Montreal. „Acum sunt bine. M-am regăsit, antrenez, asta e viața mea. Sunt fericit, dar sufletul meu rămâne acolo pentru totdeauna. În România nu ne-am găsit locul în ceea ce făceam. De aceea am plecat. A fost un moment când nu mă regăseam. Federația a fost un eșec, afacerea a fost alt eșec. M-am simțit vândut și trădat de Primăria Ploiești. Am încercat să lupt pentru investiţia mea, pentru spaţiul acela oferit pe 25 de ani şi unii m-au făcut cerşetor. Când un ploieştean a scris un articol prin care spunea că sunt cerşetor am spus că e gata. Reprezint imaginea cuiva plecat de jos, care a încercat să facă ceva frumos, care a reușit să facă ceva frumos, dar ei au știut să mă arunce și să îmi pună piciorul pe piept. Am considerat că nu merit să stau să mă umilesc în fața tuturor”, a dezvăluit Doroftei pentru Radio Sport 1.
Leonard Doroftei a luat decizia de a pleca din România împreună cu familia. El și soția s-au gândit mult la viitorul copiilor. „Am avut o ședință de familie. Eu am fost pentru Ploiești, nevasta pentru București, cei doi copii au fost pentru Montreal. Acum nu mai este vorba despre mine sau despre soția mea, ci de viitorul copiilor mei.”, spunea Doroftei într-un interviu la Antena Stars.
Monica, soția lui Leonard Doroftei, are grijă de întreaga familie, dar merge și la serviciu. Deși situația financiară i-ar fi permis să stea acasă și să nu muncească, ea a ales să lucreze. Monica Doroftei este angajată la aeroport și este lăudată de soțul ei.
„Adrian, băiatul cel mare, lucrează în domeniul imobiliar, îi merge foarte bine. Alex abia a terminat și el Facultatea de Fizică, în țară, la Măgurele, și a venit aici, alături de noi. Are și el un job foarte bun. Iar Vanessa e la colegiu și, din discuțiile pe care le mai avem așa, la o masă, sperăm că vom avea și un doctor în familie. Monica lucrează și ea, la aeroport, dar mai mult așa, ca să aibă activitate. Ea e șefa, ea ține familia unită”, a declarat Leonard Doroftei pentru GSP.