Artista de 26 de ani a ieșit pe balcon ciufulită și aproape dezbrăcată, oferindu-le acestora ocazia să o fotografieze în chiloți. Pe post de „sutien”, GaGa a avut o nucă de cocos, pe care a ținut-o în brațe, însă chiar și așa tot le-a arătat paparazzilor mai mult decât și-ar fi dorit.
Lady Gaga a devenit celebră, în urmă cu aproape 3 ani, datorită unor piese precum „Bad Romance” şi „Poker Face”, dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi al provocărilor – în special vestimentare. A câştigat numeroase premii, printre care cinci Grammy (din 12 nominalizări), a stabilit două recorduri mondiale şi a înregistrat vânzări de peste 23 de milioane de exemplare din albume şi 64 de milioane din single-uri.
Billboard a numit-o „artistul anului” 2010 şi „cel mai bine vândut artist al anului 2010”. Lady Gaga a ocupat locul 73 pe lista celor mai influenţi oameni ai decadei 2000, a fost inclusă în Topul 100 al celor mai influenţi oameni din lume întocmit anual de revista Times, iar Forbes a introdus-o pe lista celor mai puternice celebrităţi de pe glob. Tot editorii revistei Forbes au poziţionat-o pe locul 7 pe lista lor anuală a celor mai influente femei din lume.
Foto: Northfoto