Şi-au consumat iubirea adolescentină în taină, o perioadă, până ca Adi Minune să afle că fata lui este îndrăgostită până peste de cap de Franco, atât de înamorată încât a decis să fugă la el.
Dacă acum, după ce toată lumea a aflat cum stau lucrurile între cei doi tineri, aceştia nu se mai sfiesc să-şi declare dragoste pe pereţii site-urilor de socializare, înaintee de „scandalul” din familia manelistului, Carmen şi Franco îşi declarau iubirea… codificat.
El scria mesaje pe unul dintre conturile lui de socializare dedicate lui „K”, care mai târziu se dovedea a fi chiar Carmen. Mai mult, Franco şi-a făcut un tatuaj care, după ce s-a aflat cine îi este iubită, a fost şi decriptat. Acesta şi-a inscripţionat cu cerneală permanentă pe ceafă 12.12.1997, cu numere romane, reprezentând data naşterii lui Carmen.
În fotografia postată de băiat pe Facebook, apare şi o mână de fată, cu o manichiură impecabilă, semn că fiica lui Minune a fost de faţă când Franco a făcut acest gest.