Amanda White, celebră producătoare americană, a depus o plângere împotriva tânărului actor pentru „avansuri sexuale nesolicitate” în timpul turnărilor la „Im Still Here”. Ea mai spune că Affleck compara mereu femeile cu nişte vaci şi că s-a lăudat de mai multe ori în faţa ei cu performanţele lui sexuale. Şi, ca şi cum n-ar fi fost destul, Amanda adaugă că ar fi refuzat s-o plătească, după ce n-a vrut să petreacă o noapte cu el şi cu câteva prostituate într-o cameră de hotel. Cu astfel de acuzaţii grave, Amanda White speră să obţină despăgubiri de 2 milioane de dolari.
Casey Affleck neagă faptele pentru care este acuzat de producătoare, informează Agerpres.