Fratele lui Marcel Iureș a venit la Te vreau lângă mine. Atunci când și-a făcut apariția în platoul emisiunii, toată lumea a fost șocată. Asemănarea dintre Peter și celebrul actor și regizor este izbotoare.

Fratele lui Marcel Iureș, la Te vreau lângă mine. Asemănarea izbitoare dintre Peter și actor

Fratele lui Marcel Iureș a venit la Te vreau lângă mine, unde speră să își întâlnească marea dragoste

„Am avut o viaţă tumultoasă, acum e mai liniştită, mai aşezată. M-am căsătorit la 38 de ani, îmi doream o familie. Am iubit-o pe soţia mea, dar îmi doream mult copii. Şi ea voia, dar era mai preocupată de afaceri şi, din păcate, nu a reuşit să rămână însărcinată. Existau şi probleme medicale, din păcate. Văzând că îmi doresc mult copii, a făcut analize, intervenţii. Am fost împotriva inseminării în vitro. Ne-am hotărât să înfiem! Dar ştiţi cum e în ţară asta, durează mult! E o procedura greoaie. După o perioada am reuşit să vedem nişte fetiţe gemene. Aşa s-a întâmplat! Aveau cam şase luni. Dar undeva simţeam că nu este ceea ce îmi doresc. Nu erau copiii mei. Am realizat apoi că mai mult contează cine îi creşte. Am dus copiii acasă! A început o viaţă activă, am devenit un tătic foarte ocupat, responsabil. Soţia era foarte ocupată cu afacerea”, a povestit Peter la  Kanal D.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un telefon Android de doar 200 de dolari are ecranul mult mai bun decât noul iPhone 16, care costă peste 800 de dolari
Știrileprotv.ro
Un telefon Android de doar 200 de dolari are ecranul mult mai bun decât noul iPhone 16, care costă peste 800 de dolari
Schimbare de look! Cum arată Angela Similea, la 78 de ani! Artista stă departe de lumina reflectoarelor
Viva.ro

Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Patru zodii pot să se îmbogățească până pe 20 septembrie. Noroc la bani, reușite mari și visuri împlinite pentru acești nativi
FANATIK.RO

Handbalul ca mod existențial » Dialog captivant cu Bianca Grigore, sportiva de 17 ani îndrăgostită de citit și care are un vis suprem: „Îmi doresc din tot sufletul să las o amprentă aici” + „E esențial să-mi antrenez mintea!”
GSP.RO

Cum se scrie corect gramatical: deloc sau de loc? Mulți români greșesc
FANATIK.RO
Cum se scrie corect gramatical: deloc sau de loc? Mulți români greșesc
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Unica.ro

Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Ce arată necropsiile tinerelor ucise de "Şacalul". Denisa și Delia au sfârșit în același fel
Observatornews.ro
Ce arată necropsiile tinerelor ucise de "Şacalul". Denisa și Delia au sfârșit în același fel
Horoscop 11 septembrie 2024. Berbecii au de ales între a se grăbi și a spune tot ce le vine la gură sau a se disciplina printr-un act de voință
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI