Brunetă, cu ochii negri şi o privire pătrunzătoare. Sora mai mare cu un 1 an şi 4 luni a lui Victor Slav demonstrează că frumuseţea este o moştenire de familie. Cătălina nu arată doar bine, ci este şi o femeie puternică şi îl sprijină pe fratele ei ori de câte ori acesta are nevoie de susţinere.
„Sora mea este jumătate din mine, aşa o simt, o reperez ca fiind parte din mine. Cătălina a fost întotdeauna mai inteligentă, mai frumoasă, mai deşteaptă. Noi am facut aceeaşi şcoală generală, însă eu eram fratele Cătălinei, aşa mă ştiau toţi, am fost cumva în umbra ei, dar asta nu m-a deranjat nicio secundă, ba dimpotrivă, m-a ajutat foarte mult. Cătălina învaţa mai bine, profesorii mi-o dădeau mereu exemplu, avea note mai mari, era mai premiată decât mine”, îşi descrie sora Victor, conform protv.ro.
Viitoarea cumnată a Biancăi Drăguşanu lucrează ca funcţionar în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, însă recunoaşte că o carieră în televiziune ar fi tentat-o.
„Dacă mi-ar fi plăcut sa lucrez in televiziune… Da, cu siguranţă, dar am o vorbă: nu puteau fi doua vedete în familie. Glumesc. Adevărul este că nu am încercat să văd dacă mă descurc, dacă sunt acceptată în acest domeniu. Nu cred că trebuie să fii doar o imagine, trebuie să transmiţi şi celalalte calităţi, în cazul în care există – inteligenţă, inventivitate, simplitate, perspicacitate – pentru a rămâne în showbiz. Eu lucrez în Ministerul Administaţiei şi Internelor, la Inspectoratul General pentru Imigrări pe fonduri europene. Nu am vrut să îmbrăţişez meseria de ofiţer, doar profesia de economist, dar printr-o conjunctură favorabilă acel moment am ajuns să lucrez aici. Nu mă identific nici după 10 ani cu această meserie, dar oamenii şi faptul că mă simt utilă în ceea ce fac mă ţin încă aici.
Sunt căsătorită de 5 ani şi am o fetiţă de 4 ani şi jumătate pe nume Briana. Este aerul şi fericirea mea, nu văd cum ar fi viaţa fără ea. Ştiu că sunt multe mame care ar spune asta, dar încă una în plus nu strică. O identific de multe ori cu Victor când era mic, spune şi face foarte multe lucruri care îmi aduc aminte de el”, mărturiseşte Cătălina.