Așadar, nu întâmplător, cel mai potrivit moment pentru a sta de vorbă cu Fuego este perioada sărbătorilor, iar asta, evident, nu doar datorită faimosului brad. Într-un interviu sincer, solistul vorbește pentru prima oară despre relația cu Ștefan Hrușcă și, surprinzător, se dezvăluie drept un activist de mediu ce… se opune tăierii brazilor doar pentru a fi împodobiți.

– A devenit o tradiție ca decembrie muzical să fie despre tine și Ștefan Hrușcă. Cum vă aveți, e vreo șansă să “unificați centurile”, ca în box?

– Eu n-am simțit niciodată că aș fi în vreun fel de competiție cu Ștefan Hrușcă, așa cum spun mulți. Chiar dacă amândoi cântăm colinde și facem turnee, lucrurile sunt separate. Eu îmi cânt propria muzică, propriile cântece de Crăciun, Hrușcă – pe care-l iubesc și apreciez enorm ca artist -, interpretează colinde tradiționale. Firește că ne-am gândit la o colaborare și poate că, în viitor, vă pregătim surprize! Când eram mic, mergeam la colindat cu un casetefon Kashtan, pentru că n-aveam negative. Puneam la casetofon “O, ce veste minunată!” (interpretată de Ștefan Hrușcă) și colindam de zor “în duet” cu el! Oricum, pentru mine, un duet cu el ar fi onorant, ar fi o bucurie, pentru că dintotdeauna am fost fan al timbrului său și al capodoperelor pe versuri de Adrian Păunescu sau George Țărnea!

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ

– Cum stă Fuego cu “împodobitul bradului”?

– Nu sunt ahtiat după acest copac, poate și din cauza faptului că eu îi împodobesc pe toți din România, în viziunea unora. Ba chiar le-am zis că-s lipsiți de imaginație și că prea se limitează doar la brad. Eu pot împodobi și pruni, molizi, pini, peri, meri și mai toate pădurile din România, poate așa oprim și tăierile masive! Am câțiva brazi în curte, bătrâni, pe care nu i-am împodobit! I-am lăsat să stea falnici și să se bucure de iarnă pe deplin! Cred cu ardoare că bradul este unul dintre copacii-simbol și ar trebui să avem mai multă grijă de el, oricât de speciale ar fi sărbătorile! Și chiar dacă-mi place mirosul de cetină, nu recomand tăierile, deloc!

Bradul de-acasă nu e natural, l-am împodobit în noiembrie, ca să mă pot bucura câteva zile de frumusețea lui, până să plec în turneu. În schimb, ca o premieră, după vreo 45 de ani în istoria TVR-ului, de la Tudor Vornicu încoace, am filmat Crăciunul și alte ediții speciale pentru “Drag de România mea!” la începutul lunii iunie, cu brad împodobit, ornamente, veselie și colinde.

Fuego a împodobit bradul în noiembrie! Solistul recunoaște că, din cauza programului încărcat, n-a mai petrecut un Crăciun cu familia de 12 ani
George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV
Recomandări
George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV

– În decembrie, ești recordmen absolut al concertelor dedicate sărbătorilor… Cu timpul liber cum stai?

– Luna decembrie, pentru mine, de ani de zile, nici nu există cumva. Ea este scoasă din calendar. Sunt ocupat de pe 1 pe 31 decembrie, cu numeroase manifestări și evenimente, încât n-am timp să respir. Dar mă bucur că-i așa, pentru că oamenii mă percep ca pe-un simbol al Crăciunului, asta pentru că eu cânt și colinde, dar am și piese de sărbători și mă identific cu această perioadă magică! Este cea mai extenuantă lună din tot anul, dar nu simt că fac un efort supraomenesc. Știu să-mi dozez energia, știu la ce mă înham și, cât încă pot face treabă, fac cu drag! Aleg să am o perioadă plină, pentru că oamenii mă doresc, pentru că pot dărui și pentru că așa mă încarc eu de energie! Punctez 30 de orașe ale României cu turneul național “Ninge cu flori de lumină”, iar separat, mai am câteva evenimente, matinee sau târguri de Crăciun la care ajung. Nu cred că numărul e important, ci faptul că muzica mea poate bucura, într-o singură lună, atât de mulți oameni!

– Ai fost invitat să participi la împodobitul bradului, așa, în cadru organizat?

– Întotdeauna am știut să-mi selectez evenimentele și să ajung în locurile acolo unde oamenii mă doresc cu adevărat. Nu am avut cereri atât de directe de a împodobi, dar am participat la multe inaugurări ale târgurilor de Crăciun, cântând piesa de deschidere, sau în locuri în care erau petreceri pentru angajați de sărbători, cu tot cu împodobit de brad.

Bărbat achitat definitiv după ce a filmat trei femei în toaleta unei clinici medicale din București. Judecători: dreptul la viață privată nu e protejat în WC-uri publice
Recomandări
Bărbat achitat definitiv după ce a filmat trei femei în toaleta unei clinici medicale din București. Judecători: dreptul la viață privată nu e protejat în WC-uri publice

Dar poate cea mai haioasă poveste este aceea că am împodobit, acum vreo 4 ani, un brad înalt de peste 10 metri, pe macara. M-am suit la înălțime și, timp de câteva ore, spre deliciul celor care mă priveau și filmau, am pus globuri în bradul imens!

– Din 2002, de când ai lansat “Seară de Crăciun (Împodobește, mamă, bradul)”, melodia s-a menținut în top 3 cântece populare de Crăciun. Ai curaj să te duci la un spectacol și să n-o cânți?

– Hahaa! Și ce să vezi, am peste 100 de piese de Crăciun, unele dintre ele chiar mult mai frumoase și mai speciale! Melodia a devenit fenomen, virală cumva, apreciată și contestată deopotrivă. În esență, e un cântec simplu de Crăciun, de suflet, dedicat părinților noștri! În decembrie, dacă ajung undeva și nu cânt piesa, e dezastru, oamenii pleacă dezamăgiți! Am 11 albume dedicate acestei perioade! Cred că o zi întreagă, fără prea multe repetiții, putem face un playlist pe cinste și cu emoții, și cu ritm. Nu-mi plac topurile, așa că evit să dau verdicte vizavi de cântecele mele, dar atât timp cât, de 11 ani, luna decembrie e sold-out în toată România, la săli de spectacol cu bilete vândute, eu zic că asta zice ceva despre locul cântecelor mele pe-acolo!

– Care-i cea mai bună glumă pe care ai auzit-o despre tine apropo de “împodobit bradul”?

– Rezist la glume, am devenit imun. Multe nu mai sunt interesante așa cum erau cândva. Unele-s bune, într-adevăr. Una din ele-i, culmea, împodobitului, și anume aceea de a-l pune pe Fuego într-o cameră cu zece brazi și să-i dai un singur glob, iar alta-i cu un playlist legat de mai mulți cântăreți pe care-i încurajez să împodobească pornind de la melodiile lor! Sper totuși ca, la un moment dat, să-și dea unii și alții seama că, în ani, popularitatea mi-a crescut și că acest mit, intrat în folclorul urban, e marcă înregistrată! O fi comic, dar, în fond, nu toată lumea împodobește bradul cu mama?

– De când n-ai mai petrecut un Crăciun ca un om normal, acasă, la masă, cu părinții, cu invitați?

– De 12 ani, de când am început să susțin turnee naționale, în luna decembrie. Facem sărbătorile după, ne bucurăm de brad și deseori mergem în Ucraina, la prietenii noștri, ca să sărbătorim pe rit vechi și Crăciunul, și Anul Nou. În ianuarie, stau cu mama și cu bunica, și-mi încarc bateriile cum se cuvine! Unii dintre noi facem și sacrificii, dar asta e frumos! Plus că, la mine, într-o anumită măsură, e Crăciun în fiecare zi din decembrie, cu masă, colinde, oameni dragi.

Fuego a împodobit bradul în noiembrie! Solistul recunoaște că, din cauza programului încărcat, n-a mai petrecut un Crăciun cu familia de 12 ani

– Ți-e dor de Moș Gerilă?

– Nu știu dacă dor, însă mai las coji de portocală pe calorifer, caut mirosul de odinioară al sărbătorilor cu Moș Gerilă. Și gutui pe șifonier, și banane să se coacă și vin fiert cu scorțișoară ori celebrul cozonac cu mac, mâncat cu lapte cald, faimos la noi în Ardeal. Nu sunt un nostalgic extrem, dar Crăciunul de altădată avea un alt farmec. Mergeam cu toții la colindat și ziua de 24 era un zumzet întreg! Moș Gerilă ne aducea și vărgi și ne bucuram împreună, cu adevărat, în familie, de spirit, de liniște, de curățenie și tăceri! Acum e multă… gălăgie pentru nimic! Poate și de asta îmi așez în cântecele de iarnă amintirile, fericirile și-i încurajez pe toți să fie pozitivi și optimiști!

– Cum va fi Fuegovelionul pe care-l faci la TVR, după ce, anul trecut, ai fost pe locul trei în clasamentul audiențelor?

– Va fi cel mai tare Revelion de la televizor, de la 22.30 (TVR 2)! Și nu-mi fac singur reclamă, ci produsul în sine este unul superb, un show de varietăți spectaculos, exuberant, cu eleganță, efervescență, muzică multă. Mai mult decât atât, publicul mă va vedea în altă ipostază. Voi fi, pentru o seară, actor ca la carte, readucând în memorie momente de aur ale românilor. Va fi o sărbătoare pe care-i păcat să o ratați! Sunt sigur că va fi un succes! Nu doar pentru că am pus suflet toți, ci pentru că e un program decent, curat, care le are pe toate, care nu epatează și nu iese în evidență prin nimic altceva decât prin culoare și bucurie. Sper că ne veți sta aproape și veți admira un Revelion așa cum era cândva: divers, cu bancuri și umor, cu dans, muzică și periniță spre dimineață!

F30B2184Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
FANATIK.RO
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI