Chiar pe 25 decembrie 2024, de la ora 12.30, Fuego va fi protagonist în proiectul special „Crăciunul este doar acasă”, de la Metropola TV. Colinde, povești emoționante și momente muzicale speciale, toate reunite într-un decor cald și primitor, pentru a transmite bucuria și căldura Crăciunului.

Cu Fuego invitat special, această poveste despre iubire, familie și bucuria de a fi împreună este completată de prezența unor invitați de suflet: inconfundabila Stela Enache, sensibilitatea Alexandrei Chira, energia lui Denis Ștefănescu și candoarea Mariei Coman.

Emoție pură și clipe de neuitat

Decorul cald, muzica ce atinge sufletul și poveștile ce vorbesc despre ceea ce contează cu adevărat – iubirea, speranța și rădăcinile noastre – creează un colț magic de Crăciun. E un îndemn să ne oprim din goană, să ne întoarcem către cei dragi și să ne bucurăm de liniștea și frumusețea sărbătorilor.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

O experiență care transformă o zi obișnuită într-o amintire de neuitat, oferind clipe de emoție pură, pe care le vei păstra în suflet mult timp. „Crăciunul este doar acasă” – pentru că doar acasă inima găsește adevărata căldură.

 
 

Urmărește-ne pe Google News