Fuego susține că se simte împlinit și foarte tânăr. Cântărețul nu își simte vârsta și consideră că mai are multe de demonstrat. Marți, 23 august, el va împlini 46 de ani și nu are în gând cadouri extravagante.

„Mă simt un om liniștit și împlinit, tânăr, chiar foarte tânăr. Sunt gata de noi provocări și proiecte. Sunt gata să mai demonstreze, gata să surprindă și să arate cârcotașilor ce poate face și, mai ales, câte poate face. Mă simt înconjurat de oameni care mă iubesc. Nu mulți, dar cei puțini care sunt au sinceritate și au acel ceva pe care toți ceilalți nu-l au, lipsa interesului.

Nu-mi simt vârsta și nici nu o arăt, cel puțin așa vreau eu să cred. Nu-i nici mică și nici mare. E un cumul a fiecărei întâlniri avute, a tuturor experiențelor mele și lucrurilor pe care le-am învățat pe parcurs, cu bune și rele. Mă simt încrezător în forțele proprii. Viața mea e așa cum mi-am așezat-o. Viața mea e cum îmi doresc să fie. Nu am dezamăgiri și nici regrete majore”, a declarat Fuego pentru Fanatik.

Artistul își dorește să își sărbătorească ziua de naștere alături de persoanele dragi din viața lui. Fuego spune că se mulțumește cu puțin, iar cel mai important este să o aibă pe mama lui aproape, dar și pe bunică.

„Niciodată n-am avut dorințe mărețe. Eu sunt omul care se mulțumește cu puțin, mereu, și care n-are extravaganțe. Atât timp cât am oamenii dragi aproape, mi-e suficient.

Nu sunt omul cadourilor scumpe, am tot ce-mi trebuie și nu-mi doresc, la propriu, material, nimic. Mi-aș dori în schimb, la figurat, mai multă apreciere din partea oamenilor pentru valori. Mi-aș dori un echilibru în societate. Mi-aș dori mai mult bun simț și asumare din partea oamenilor, lucruri care nu țin de nimeni și pe care sigur nu le pot primi eu.

Îmi doresc să mă pot bucura de bunica mea cât mai mult timp, ea având 88 de ani, dar și de mama. Îmi doresc să fiu sănătos și să pot face tot ce mi-am propus pentru toamna asta cel puțin. De la noi expoziții la evenimente de lansare a cărții mele noi, până la noul sezon ”Drag de România mea!”, al nouălea, de la TVR 2, din fiecare duminică. Vă anunț că am început filmările deja și unde avem surprize. El va debuta pe 25 septembrie pe micul ecran”, spune Fuego pentru sursa mai sus menționată.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Fuego lansează o carte de ziua lui

Chiar de ziua sa de naștere, Fuego a anunțat că lansează o carte despre gândurile sale și oamenii speciali care fac parte din viața lui. De asemenea, cartea va fi însoțită și de un CD cu toate melodiile pe care le-a lansat în pandemie.

„Dar, de ziua mea, lansez o super carte alături de Bookzone. Este vorba despre o carte de suflet, cu gândurile mele despre viață și despre oameni speciali din viața mea, care e însoțită de un CD aparte, cu toate piesele pe care le-am lansat în pandemie, în ultimii doi ani. Cartea este deschisă, ca și mine, fiecare regăsindu-se măcar într-o frază de-a mea. Nu am un stil anume. Nu am pretenții că aș fi scriitor.

Este doar un volum al trăirilor unui artist, unui om simplu care are o profesie publică, de peste 30 de ani și pe care-l iubesc alți oameni pentru ce este și ce dăruiește, reușind să-i aducă la sala de spectacol și să se mențină în atenția, trecând peste trenduri muzicale, valuri și alte inutile răutăți. Confesiunile mele sunt simple.

Nu sunt alambicate. Sunt doar trăirile unui om care muncește mult și care a clădit pas cu pas ce este și ce are. Iar la toată ”construcția” asta a mea s-a adăugat dragostea publicului. Îi mulțumesc pentru ce însemn și pentru fidelitatea permanentă. Eu sunt același. Și aici, și pe scenă, și acasă, cu prietenii sau familia mea și în emisiunea pe care o moderez la TVR 2, duminică de duminică, ‘Drag de România mea!“, declară artistul pentru sursa mai sus menționată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News