Fuego, pe numele său real Paul Surugiu, este unul dintre cei mai apreciați artiști din România.

Cântărețul, a cărui mamă a cucerit internetul, a mărturisit că ziua de 11 martie este una foarte tristă pentru el.

În urmă cu șapte ani îl pierdea pe tatăl său.

 

Fuego, mesaj dureros la 7 ani de la moartea tatălui său. „Rămâi cu bine…”

Fuego, mesaj dureros la 7 ani de la moartea tatălui său. "Nu am cum să-l aduc înapoi"

Fuego a făcut publică o fotografie cu tatăl său.

Imaginea este însoțită de un mesaj dureros, în amintirea celui care i-a fost părinte.

„Nu-mi plac foarte tare întoarcerile în timp, dar uneori acestea ne aduc cu picioarele pe pământ. Azi se fac șapte ani de când tatăl meu, un om de ispravă, un intelectual și-un pasionat de tot ce-nseamnă artă și frumos, ne-a părăsit.
Am dese momente în care mi-e dor de el și cu zâmbetul pe buze mi-aduc de toate clipele în care ne-aveam griji, de sacrificiile lui, de felul în care mă învăța ce e bine și ce nu, de glumele sale, de cele mai bune mâncăruri.
N-am cum să-l aduc înapoi, pentru că asta e viața, dar mă gândesc cu drag la felul în care m-a crescut și mi-a lăsat o moștenire special și o creștere ireproșabilă. Rămâi cu bine, tată și să știi că le povestesc permanent, tuturor, despre felul tău de-a fi și despre cum era cu tine! Iubiți-vă părinții, dragii mei, și nu uitați să fiți cu ei atât timp cât trăiesc! #tata”, a spus Fuego care a mărturisit recent că îi place să fie tot timpul în priză.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.