Săptămâna aceasta, joi, 14 noiembrie, începând cu ora 21.00, a venit rândul lui Fuego să între în ” competiţie „. După ce a făcut senzaţie în sezonul trecut, când a reprezentat Oltenia alături de Steliana Sima, cu o interpretare de colecţie a bijuteriei muzicale din repertoriul Ioanei Radu – ” De la moară pan’la gara ” şi cu baladă maramureşeană ” Rău mă dor, ochii, mă dor „, Fuego va servi acum, cu cinste, zona Teleormanului.
Astfel, el va face echipa cu doamna folclorului românesc, un simbol veritabil pentru meleagul plin de farmec şi tradiţie nealterată a Teleormanului, Floarea Calotă. Împreună cu această va interpreta o piesă din repertoriul ei, şi anume ” Haida, haida frăţioare ” . De asemenea, artistul va cânta şi celebra melodie populară consacrată de marele Liviu Vasilică, un etalon pentru acel tărâm – „Marine, la nunta ta „.
Grigore Vieru va fi rememorat într-un moment unic de către Fuego şi orchestra dirijată de Nicolae Botgros, care va prezenţa toată simţirea românească unită prin cântec, o lecţie despre patriotism, dăruită de piesă ” Carpaţii scriind „, compusă de Paul Surugiu pe versurile marelui poet.
Alături de Fuego, în emisiune, vor mai participa şi Mircea Radu, care va reprezenta Moldova, împreună cu Viorica Macovei, precum şi Alina Sorescu, ce va fi susţinută de cuplul de senzaţie din Maramureş, Cornelia şi Lupu Rednic.

Cadoul Înaltei Curți pentru impostorii din decembrie 1989: Judecătorii îi ajută pe Ion Iliescu și pe oamenii săi să-și păstreze certificatele de revoluționari
Recomandări
Cadoul Înaltei Curți pentru impostorii din decembrie 1989: Judecătorii îi ajută pe Ion Iliescu și pe oamenii săi să-și păstreze certificatele de revoluționari

Iată ce afirmă Fuego, în exclusivitate pentru Libertatea :

„Sunt onorat să fiu din nou invitat în cadrul acestei emisiuni de marca, realizată de postul public de televiziune. O desfăşurare de forţe impresionantă, ce are un impact imens asupra percepţiei oamenilor cu privire la folclorul nostru autentic, la tradiţiile româneşti, un motiv pentru a reasculta şi a ne reîntâlni cu bijuteriile neamului acesta binecuvântat cu doine, cu balade, cu hore şi sârbe.
Pentru mine, orice prilej de a interpreta folclor este o bucurie imensă, o încântare, dar şi o responsabilitate. Am pregătit piese- emblemă pentru Teleorman, un moment special al celui ce mi-a fost mentor, poetul luminii, Grigore Vieru precum şi un omagiu inedit adus memoriei celei ce a fost şi este un bun de patrimoniu naţional, această Edith ori Marlene a României, Maria Tănase, anul acesta împlinindu-se 100 de ani de la naşterea să. „
Vizionaţi aşadar o producţie de excepţie, joi, începând cu ora 21.00, pe TVR 1, acolo unde folclorul românesc se dezvăluie fără ascunzişuri, iar vedetele autohtone ne aduc în atenţie ceea ce are această ţară mai sfânt şi mai sublim, un motiv de mândrie adevărat !

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 - prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 - prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – rezultate finale în 97,41% din secţii de votare. Georgescu e lider! Lasconi, la mai puţin de 120.000 voturi de Ciolacu! Date oficiale BEC
FANATIK.RO
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – rezultate finale în 97,41% din secţii de votare. Georgescu e lider! Lasconi, la mai puţin de 120.000 voturi de Ciolacu! Date oficiale BEC
„Călătorie în viitor”. Trei detalii care l-au uluit în Coreea de Sud pe fostul golgeter al României: „Știi cum iau ei bacșișul? M-a frapat, chiar exagerează”
GSP.RO
„Călătorie în viitor”. Trei detalii care l-au uluit în Coreea de Sud pe fostul golgeter al României: „Știi cum iau ei bacșișul? M-a frapat, chiar exagerează”
Ana Baniciu a dezvăluit noi imagini inedite cu casa veche de un secol în care locuiește cu soțul și fiul lor. Cum a contribuit artista la design: „Vă eram datoare” VIDE
Elle.ro
Ana Baniciu a dezvăluit noi imagini inedite cu casa veche de un secol în care locuiește cu soțul și fiul lor. Cum a contribuit artista la design: „Vă eram datoare” VIDE
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri
Financiarul.ro
Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri
Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 24.6%, Elena Lasconi - 18.2%, Călin Georgescu - 16.5%, George Simion - 14%, Nicolae Ciucă - 13%, Mircea Geoană - 5.4%
Observatornews.ro
Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 24.6%, Elena Lasconi - 18.2%, Călin Georgescu - 16.5%, George Simion - 14%, Nicolae Ciucă - 13%, Mircea Geoană - 5.4%
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI