Fuego a reușit să scape de 15 kilograme într-un timp record. Mai exact, Paul Surugiu-Fuego (42 ani) a ajuns de la 110 kg la 95, în 45 de zile.
”Nu ştiu cât se vede, dar am reuşit, într-o perioadă relativ scurtă, să pierd un număr mare de kilograme, vreo 15. Am încercat, fără un regim drastic, fără cure şi liste de alimente complicate, să-mi schimb stilul de viaţă. Cred că aici e cheia şi de aici vine si voinţa în a rezista “tentaţiilor” ce apar pe parcurs. Eu sunt un gurmand, dar uite că în aproape două luni, fără să mă chinui, fără să sufăr, am găsit varianta ideală de a ajunge la greutatea dorită, trecând de la 110 la 95 de kilograme. Pe scurt, nu mănânc carbohidraţi, pâine de nici un fel, fructe cu zaharuri, prăjeli şi, cel mai important, dulce. Nu am mai gustat nici o prăjitură, nimic, în toată această perioadă. Repet, eu nu sunt în măsură să dau sfaturi, dar încerc, pe cât se poate, să menţin stilul acesta. Încerc să fac şi un minimum de mişcare, să mănânc din trei în trei ore, să găsesc forţă pentru a renunţa la pofte şi să nu exagerez noaptea, pe drumurile mele, cu mese îmbelşugate. Merele îmi sunt aproape acum, afinele şi puţin pepene roşu. În rest, credeţi-mă, mănânc de toate, în cantităţi normale. Nu sufăr, n-am restricţii, nu fac un efort măreţ”, a declarat Paul Surugiu-Fuego pentru Click!
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament