Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău s-au reîntâlnit în sala de judecată, după ce milionarul a primit o citație din partea fostei sale soții. Disputa dintre cei doi, care durează de mai mulți ani, a ajuns la un nou capitol, de această dată legat de dorința Claudiei de a apărea într-un reality show alături de cei doi băieți ai lor. Gabi Bădălău se opune ferm acestei idei, motivând că nu vrea ca fiii săi să fie expuși în fața publicului la o vârstă fragedă.
Cei doi se află într-un proces de divorț prelungit, care a inclus deja mai multe bătălii legale pentru stabilirea domiciliului copiilor și programul de vizită. Întâlnirea în instanță a fost marcată de conflictul legat de implicarea copiilor în reality show, o decizie la care Bădălău s-a opus vehement, afirmând că nu fusese informat în prealabil.
„Noi suntem într-un dosar de divorț. De multe ori avocații au rolul de mediator și apreciam dacă îmi dădea un telefon, nu un alt circ mediatic. Sunt deschis dialogului și cu vorbă bună se pot media multe lucruri
La fel și în cazul acestei emisiuni, Claudia trebuia să mă sune și să-mi spună. Eu am aflat acest lucru de la o colegă a voastră, apoi am primit o citație. Mi se părea mult mai pertinent și civilizat să am un dialog cu Claudia. Eu postez copiii pe Instagramul meu. Am înțeles că subiectul Bianca încă este. Ea nu mi-a postat niciodată copiii. Poate a apărut în vreo filmare când eram în parc, altfel ea nu a postat.
În condițiile în care ea acum o săptămână vine cu poliția la poartă și mă face drogat. Nu e răzbunare. Copiii mei au fost foarte expuși în scandalul ăsta și nu sunt de acord. E o atitudine pertinentă a mea de a nu vrea să-mi expun copiii. Referitor la pledoaria domnului avocat, eu nu îi îngrădesc dreptul la muncă, să se ducă. Să-și facă contractul singură.
Eu iau copiii două weekend-uri pe lună. Eu nu i-am luat vineri seară că sâmbătă mergea la fotbal. Poate că filmările vor afecta timpul meu cu ei. Eu nu sunt de acord cu mediatizarea copiilor mei. Eu nu am nicio problemă, mi s-a luat de războaie. Una e să pui o poză și alta e să umble cu camera după el”, a spus Gabi Bădălău la „Un show păcătos”.
„O sunam pe Claudia să-i spun să terminăm circul că am fost căsătoriți, avem copii împreună”
Gabi Bădălău și-a exprimat dezacordul cu privire la această inițiativă, susținând că băieții sunt prea mici pentru a fi introduși în lumina reflectoarelor, chiar dacă viața lor a fost deja mediatizată în contextul divorțului. Afaceristul a declarat că ar fi preferat ca fosta sa soție să discute deschis cu el despre conceptul show-ului înainte de a-l implica legal.
Deși se află în scandal de peste cinci ani, Bădălău speră ca avocații să medieze situația și să se ajungă la o soluție de comun acord. El a subliniat că interesul copiilor trebuie să fie pe primul loc, iar deciziile legate de expunerea lor în mass-media ar trebui luate cu responsabilitate.
„Astăzi era o tensiune între noi. O sunam pe Claudia să-i spun să terminăm circul că am fost căsătoriți, avem copii împreună. Prima dată nu mi-a răspuns, apoi când a auzit că eu sunt mi-a închis. De asta îi rog și pe domnii avocați, eu am unul singur de cinci ani, să medieze situația și să aibă rolul de mediator. Dacă și ei vin să spună ceva pentru a pune paie pe foc și se mediatizează și mai mult”, a mai spus Gabi Bădălău.
Rămâne de văzut cum se va soluționa acest nou capitol din conflictul juridic dintre Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău, ambii încercând să-și protejeze copiii într-o perioadă marcată de tensiuni.