Gabriela Cristea e pe ultima sută de metri cu sarcina, însă nu și-a programat cezariana, pentru că vrea ca fetița să-și aleagă singură ziua când vine pe lume.
“Marți mergem la un ultim control. Să vedem cum e fetița, cum e Gabi. Încă nu știm când va naște. Eu o să asist, dar după geam. Așa am făcut și la Victoria. Sper să mă lase, vreau să-i aud primul sunet. Nu am ce să filmez, pentru că nu se vede nimic. Prima oară mi s-au înmuiat picioarele. Sper să nu leșin, să fiu și acum bărbat”, ne-a mărturisit soțul vedetei TV.
Tavi Clonda nu a ascuns faptul că atât el, cât și soția lui au trecut prin momente de panică în urma celor întâmplate cu Andreea Bălan, când artista a făcut stop cardio-respirator în timpul operației de cezariană, dar au reușit să depășească această fază, iar acum sunt optimiști că totul va decurge conform așteptărilor:
“După ce afli exact ce s-a întâmplat, după ce discuți cu lumea, te mai liniștești. Nici un caz nu seamănă cu altul”.
Gabi Cristea va naște la aceeași clinică privată unde a venit pe lume Clara Maria, fetița Andreei Bălan.
Croitorie în ajunul nașterii
După ce s-au asigurat că au tot ce le trebuie pentru nașterea fetiței lor, cei doi s-au grăbit să termine de renovat camera micuței. Chiar dacă mai are doar câteva zile până va naște, vedeta TV s-a apucat de tăiat și cusut perdele!
“Camera e aproape gata, trebuie să ne vină și mobila. Gabi a tăiat perdelele, se pricepe, doar a avut atelier de croitorie”, ne-a mai spus Tavi Clonda.
CITEȘTE ȘI: