Gabriela Cristea și-a dorit atât de mult o familie numeroasă, astfel că s-a chinuit ani în șir să devină mamă. Acum, că are două fetițe, le răsfață cum poate mai mult și mai bine, iar acest fapt are o consecință negativă asupra stării ei de sănătate.
De fapt, și ea și Tavi Clonda se confruntă cu probleme foarte serioase. „Suntem amândoi cu spatele în piuneze. Tavi face acum niște tratamente: fizioterapie, elongații și tot felul de chestii specifice pentru coloană. Și, când o să termine el, o să mă duc eu. Și când o să termin eu, o să se ducă el din nou și tot așa”, a declarat, pentru Libertatea, Gabriela Cristea. Prin urmare, Gabriela și Tavi au decis să nu își priveze fetițele de astfel de gesturi tandre, doar că au ajuns să le ia în brațe… cu pauze. „În timpul procedurilor nu prea ai voie să ridici. Victoria are 14 kilograme… E greu să te abții să nu o iei în brațe. Ne descurcăm până la urmă”, a adăugat Tavi Clonda.
Fetele se înțeleg foarte bine
Pe lângă efortul lor susținut de a ține pasul cu cerințele micuțelor, chiar și joaca dintre ele trebuie atent supraveghetă de părinți. Dacă Victoria a înțeles să împartă totul cu surioara ei, Iris, care în această lună va împlini un an, devine uneori prea autoritară. „Victoria a început să aibă un sentiment de apartenență, nu cumva să o părăsim. Ne-a trebuit aproape o jumătate de oră să o convingem să ne lase să plecăm la eveniment. La Iris, lucrurile sunt mai simple încă, dar începe să își arate colțișorii și la propriu și la figurat”, ne-a spus vedeta Antena Stars.
Reprizele de joacă dintre cele două surori se finalizează uneori dramatic, dar Tavi Clonda calmează cu umor situația: „Sunt așa de drăguțe, au început să se joace amândouă, Victoria se tot strâmbă, face toate drăciile cu ea. E foarte simpatică Iris în momentul în care întinde mânuța și o trage de păr pe Victoria. Și începe să plângă dacă o trage foarte tare. Și Tavi e foarte simpatic și zice: „Ce faci, tata? Te lași bătută de Iris?” Conviețuiesc bine”, ne-a povestit, amuzată, Gabriela Cristea.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Video: Codrin Imireanu