Seria de concerte pe care le organizează însuși solistul va debuta la sfârșitul lunii curente, pe 30 iunie, la Ovidiu, se numește “Un secol de muzică românească – Gabriel Cotabiță & prietenii” și va aduna alături pe scenă o mulțime de nume grele din muzica ușoară. Țelul lor este să acopere ultimii 100 de ani de muzică. Iar cel mai aproape de acest deziderat e Horia Moculescu, apreciatul compozitor care a împlinit în luna martie 81 de ani.
Alături de Gabriel Cotabiță, vor aniversa 100 de ani de muzică românească Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Mihai Constantinescu, Sanda Ladoși, Gheorghe Gheorghiu și Silvia Dumitrescu.
De la începutul anului, în toată țara s-a dat startul unor evenimente muzicale gratuite, al căror scop este să sărbătorească Marea Unire: “Balada, un secol de muzică românească” (muzica clasică), “România în Sărbătoare”, “Centenar 2018” sau “100 de ani împreună”. Acestora li se adaugă acum și evenimentul soliștilor de muzică ușoară, “Un secol de muzică românească”.
Vă reamintim că, în 2015, Cotabiță a trecut razant pe lângă moarte, solistul fiind găsit în stop cardio-respirator într-o sală de fitness. Trei săptămâni s-a aflat în comă, dar și-a revenit miraculos, apoi a trecut printr-un proces complex de recuperare.