După ce mai mulți internauți s-au luat de Gabriela Cristea din cauza lipsei machiajului sau a ținutelor frumoase, prezentatoarea a explicat că vrea să promoveze normalitatea.
„Știți că fac un vlog zilnic și încerc să va prezint lucrurile frumoase, dar și pe cele mai puțin frumoase din viața mea. Am încercat întotdeauna, cu sinceritate și cu deschidere, să vă spun ce simt și cum simt. Asta, însă, nu înseamnă că mi-a adus doar laude, ci și foarte multe critici.
Nu mă deranjează niciunele atâta timp cât sunt argumente. Când vine vorba de jignit mă deranjează foarte tare. Ceea ce pot să vă spun e că, în ciuda faptului că eu muncesc și încerc să fac lucruri, sunt deseori jignită”, a spus Gabriela Cristea pe Facebook, potrivit Unica.
Gabriela a precizat că în general este jignită de persoane la care nu se așteaptă. „Au fost multe momente în care m-am întrebat de ce suntem atât de răi și de ce avem tendința de a îi judeca pe alții. Cineva mi-a zis: Arăți ca o balenă. Asta nu mă mai afectează, e la ordinea zilei, dar am fost curioasă să văd cine își permite să spună chestia asta.
M-am dus pe pagina de Facebook a acelei persoane și ce credeți, era o doamnă supraponderală, o doamnă care se vedea că nu se îngrijește în general și totuși și-a permis să zică aceste lucruri despre mine”, a povestit vedeta.
Gabriela Cristea este de părere că lumea ar trebui să promoveze normalitatea și nu machiajul. „Aud deseori: De ce apari nemachiată? Pentru că încerc să promovez normalitatea. Normalitatea unei femei nu înseamnă că atunci când se trezește sare direct în papuci și își pune o tonă de machiaj pe față.
Eu fac asta în fiecare zi pentru că trebuie să merg la emisiune, dar atunci când nu merg, nu mă machiez. Încerc să fiu normală și naturală, iar lucrurile astea ar trebui să fie promovate, nu machiajul”, a subliniat prezentatoarea.
„Aud tot mai des: Ești persoană publică, asumă-ți!(…) N-am să permit nimănui pe care îl primesc în casă sau pe rețelele de socializare să mă jignească doar pentru că sunt persoană publică. Și eu sunt om, și eu am sentimente, și eu mă supăr”, a subliniat Gabriela Cristea.