Gabi Cristea nu are o dietă strictă, însă îşi calculează caloriile, are fix cinci mese pe zi şi îşi face regulat analize, pentru a se asigura că nu intervin probleme de sănătate.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Antena Stars, Gabriela Cristea a vorbit despre noul ei stil de viaţă.
„De când am născut, am slăbit vreo 14 kilograme, dar mai am încă pe atât. Mi-am propus să revin la o formă fizică foarte bună. Doar dietă. Am încercat să fac nişte pilates, dar nu am timp şi am mai făcut şi nişte exerciţii de meditaţie, de yoga. Mănânc la ore fixe, mănânc cinci mese pe zi şi mi-am făcut eu, practic, o dietă de aproximativ 1000 de calorii.
Am analizele făcute, dar ideea este că nutriţionistul mi-ar da cam acelaşi lucru să mănânc. Eu am mai fost la nutritionist, adică nu aş fi la prima abatere. Ştie exact cum gândesc nutriţioniştii şi cam ce-ţi dau. Ideea este că prefer să îmi măsor singură kilocaloriile şi prefer să mănânc în fiecare zi, ce îmi place. Îmi cunosc cel mai bine propriul corp.
După ce am făcut 45 de ani, am hotărât că trebuie să mă întorc la o formă. Căci, gata, am fost trei ani gravidă, mi-a ajuns şi acum mă gândesc să mă întorc la o forma fizică bună.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5Mai ales că am problemele cu spatele, foarte mari, din cauza greutăţii, mai ales după ce am născut a doua oară. Cumva din cauza asta, dar şi din cauza aspectului fizic pentru că nu mă simt confortabil să mă uit în oglindă. Soţul meu merită tot ce este mai bun. Adică merită să mă aibă lângă el într-o formă fizică foarte bună”, a sus Gabriela Cristea, potrivit Spynews.