La emisiunea „Te iubesc de nu te vezi”, pe care o prezintă la Antena Stars, Gabriela Cristea a discutat despre valoarea banilor. Aceasta este de părere că părinții ar trebui să-și învețe copiii să prețuiască banii așa cum se cuvine.
„Am citit de curând un articol despre faptul că un copil a fost scos de la serbarea şcolară pentru că nu a avut port tradiţional, ie şi mi s-a părut strigător la cer. Pe de altă parte, este şi o modalitate bună pentru copii de a înţelege valoarea banilor.
Pentru că indiferent de cât de mulţi bani avem noi acasă, părinţii, sau de cât de multe lucruri ne permit să le cumpărăm, ar trebui să ne gândim că prima valoare pe care ar trebui să-i învăţăm s-o aprecieze ar fi aceasta, valoarea banului. Oferindu-le tot ce îşi doresc, vor avea senzaţia că toată viaţa vor obţine ceea ce îşi doresc.
Va veni o vreme cânt noi nu vom mai fi şi atunci n-o să mai aibă cine să le ofere. Ei trebuie să înţeleagă că mai devreme sau mai târziu o să fie nevoiţi să lupte, pentru că viaţa aşa e. E o luptă. Trebuie învăţaţi”, a spus Gabriela Cristea.
„Sunt sigură că sunt o grămadă de familii cu copii care se scaldă în jucării şi mai devreme sau mai târziu, jucăriile respective sunt aruncate de colo colo. Mai bine să le adune şi să le ducă cuiva. Unor copii care chiar s-ar bucura cu adevărat de ele, deşi sunt aşa cum se spune, la mâna a doua”, a mai spus vedeta, potrivit spynews.ro.
Gabriela Cristea este căsătorită cu muzicianul Tavi Clonda, împreună cu care are o fetiță, Victoria. Vedeta și partenerul ei de viață urmează să devină din nou părinți de fetiță în primăvara anului viitor. Prezentatoarea de televiziune a mai fost căsătorită cu omul de afaceri Marcel Toader, de care a divorțat cu mare scandal.