Eu cred că Dumnezeu le așează așa cum crede că este mai bine. Nu cred că ne dă mai mult sau mai puțin decât ducem. Fiecare om vine pe lumea asta pentru a învăța câte ceva, probabil eu am nevoie să învăț și umilința. Poate că eu am nevoie să învăț mai mult decât alți oameni. Numai că, mă întorc din nou la ideea că ce ți-e scris în frunte, ți-e pus, cred că Dumnezeu este foarte bun cu mine și mă ajută să aflu, să învăț asta pe căi interesante.
Îmi lipsește foarte des sentimentul că aparțin unei familii. Nu am de ce să mă ascund în spatele cuvintelor”, a spus Gabriela Cristea, sâmbătă, în emisiunea „Conferința de presă”, de la Antena 2.
Cine e Gabriela Cristea
Gabriela Cristea s-a născut pe 26 octombrie 1974 la Olteniţa şi este fostă prezentatoare tv. Ea şi-a început cariera în 1994 la TVR, după care a lucrat la Tele 7abc, Pro TV, B1 TV și Kanal D. Gabriela Cristea a intrat în atenţia presei după ce, în 2010, a povestit că nu se înţelege cu părinţii şi fratele ei, cu care refuza să vorbeasca, în ciuda faptului că mama ea era foarte bolnavă. Apogeul a fost atins în luna iunie a aceluiaş an, când mama Gabrielei Cristea a murit fără ai fi îndeplinită ultima dorinţă, aceea de a-şi mai vedea încă o dată fiica. Mai mult, vedeta nu a participat nici la înmormântarea celei care a adus-o pe lume. Gabriela Cristea este căsătorită din 2008 cu omul de afaceri Marcel Toader.