După ce Tavi Clonda și trupa au interpretat ”Purple rain”, în direct, în emisiune, Gabriela a fost cuprinsă de tristețe și a mărturisit, printre lacrimi, că regretă enorm că Prince nu se mai află printre noi.
”Aș vrea să spun și eu două cuvinte despre chestia asta. Ieri, când am auzit vestea respectivă, că Prince nu mai este, am crezut că e o glumă stupidă. Am deschis însă televizorul pe canalele de știri și am vazut că vestea este adevărată. Mi-am adus aminte atunci de momentul în care am început să descopăr muzica. Mi-am adus aminte de momentele astea”, a declarat Gabriela Cristea.
Soțul și colegul ei de emisiune, Tavi Clonda, a explicat ce înseamnă pentru el și pentru trupă piesa pe care au cântat-o: ”Deși noi mai cântam refrenul ăsta, astăzi am ales să cântăm melodia întreagă pentru că astăzi e un moment special, trist. Prince a trecut în neființă, dar muzica lui rămâne și ne va bucura în continuare”.
Cine a fost Prince?
Născut în 1958 sub numele de Prince Rogers Nelson, artistul este considerat a fi unul dintre cei mai influenți muziciani din istorie, cu o cariera ce se întinde pe patru decenii. Mama lui era cântăreață, iar tatăl, poet și pianist. Părinții au divorțat, așa că în adolescență Prince a fugit de acasă din cauza neînțelegerilor cu tatăl lui vitreg. A dovedit încă de la o vârstă fragedă că are talent. A învățat cu usurință să cânte la chitară și la pian. La doar șapte ani își compunea prima piesa, iar la 19 ani și-a lansat primul album. El a câștigat de-a lungul timpului șapte premii Grammy, un Glob de Aur si un Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră originală pentru filmul „Purple Rain”.
Ce spun polițiștii despre moartea tragică a lui Prince! Medicii legiști îi fac astăzi autopsia!
Prince si-a lansat primul album, „For You”, în 1978 și a devenit un superstar internațional în 1982, cu LP-ul „1999”. În cariera sa a obținut 7 premii Grammy, iar interpretarea sa din pauza Finalei Campionatului de Fotbal American Super Bowl din 2007 a fost caracterizată drept una dintre cele mai bune performanțe live din toate timpurile. Albumele sale s-au vândut în peste 100 de milioane de exemplare. Artistul revenise în atenția publicului, în ultimele 18 luni, el a scos pe piață patru albume noi și a susținut numeroase concerte.
Prima soție a lui Prince: „L-am iubit, îl iubesc și-l voi iubi mereu. Este cu fiul nostru acum”
Detalii despre femeile din viața lui Prince! Care a fost cea mai controversată relație!
Prince a fost un autodidact și un artist complet: își crea, își producea și își interpreta toate piesele. În 2004, Prince și-a primit locul pe deplin meritat în Rock and Roll Hall of Fame. Atunci a fost caracterizat drept cel care a „rescris regulile jocului, îmbinând funkul negrilor cu rockul albilor”. Artistul urma să își lanseze memoriile anul viitor și avea un program artistic plin. În decembrie, anul trecut, si-a prezentat cel mai nou album, pe care îl promova intens într-un turneu în Statele Unite.
Detalii mai puțin știute despre relația lui Prince cu Michael Jackson | VIDEO
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!