Gabriela Cristea și Tavi Clonda sunt unul dintre cele mai solide cupluri din showbizul românesc, construind împreună o familie frumoasă și o carieră de succes. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare ale unei emisiuni difuzate la Kanal D, iar de atunci, povestea lor de dragoste a crescut, aducându-le pe lume două fetițe adorabile, Victoria și Iris. Cu toate că au trecut ani buni de la începutul relației, susținerea reciprocă și respectul dintre ei rămân pilonii unei relații de invidiat.

Deși atât Gabriela, cât și Tavi au mai multe surse de venit, inclusiv din activitatea online, artistul nu a renunțat la pasiunea sa pentru muzică. Recent, el a început să lucreze la o nouă piesă, iar soția lui a fost, ca de obicei, cel mai mare susținător. Gabriela Cristea a împărtășit cu fanii imagini de la filmările videoclipului piesei, arătând mândria și entuziasmul pentru proiectul soțului său.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Postarea Gabrielei Cristea a atras și critici din partea unor internauți, care au contestat talentul muzical al lui Tavi Clonda. În fața acuzațiilor că „nu are voce,” prezentatoarea TV nu a rămas indiferentă. Într-o reacție fermă, Gabriela a răspuns celor care l-au criticat pe soțul ei, apărându-l cu tărie.

„Zilele trecute am filmat un videoclip pentru că Tavi trebuia să scoată o piesă, care este în producție acum și am postat câteva imagini pe Facebook de la filmare. Băi, și a intrat o doamnă, care nu vreți să știți cam ce porcării și prostii scria. Dar știți ce mi s-a părut amuzant? Faptul că într-o propoziție, care nu putea fi citită, atâtea greșeli gramaticale și atâta lipsă de discernământ în mesajul ăla, și tu îți permiți să îți dai cu părerea și să spui că Tavi nu știe să cânte? Doamne! Sunt șocată, uneori, de cât de proști pot fi oamenii. Și de cât de bună părere au despre ei în ciuda faptului că nu au nimic în creierul lor.

Să știți că dacă aruncați cu rahat în univers, rahatul vi se va întoarce în viață. Și spun asta pentru că probabil că nu realizați că viețile voastre frustrate și fără lucruri care să vă motiveze, și faptul că stați acolo în așa-zisa voastră zonă de confort și că scrieți pe Facebook despre mine sau despre soțul meu sau despre copiii mei lucruri urâte, că jigniți și că încercați să îi creionați pe ceilalți într-o lumină negativă, asta nu face decât să vă descrie pe voi, starea voastră de spirit, lipsa voastră de bucurie, lipsa voastră de preocupare și faptul că vă duceți viața de pe o zi pe alta fără să aveți un scop anume”, a ținut să spună Gabriela Cristea, pe internet.

 
 

Urmărește-ne pe Google News