Gabriela Cristea şi Marcel Toader plănuiau ca în acest an să-şi unească destinele şi în faţa lui Dumnezeu. Au anunţat o nuntă fastuoasă, cu peste 200 de invitaţi. Arătau la fel de îndrăgostiţi ca la începutul relaţiei şi nimic nu părea să le întunece căsnicia. Brusc însă, au apărut şi primii nori. Mai întâi, vedeta TV anunţa că în viitorul apropiat nu va mai avea loc nici o nuntă, motivând că timpul nu le permite şi că tot ce-şi doreşte în prezent este un copil. Însă în urmă cu doar câteva zile, ea avea să părăsească domiciliul conjugal de la Corbeanca, doar cu o parte din bagaje, cu intenţia de a se muta la vechea ei adresă. Divorţul pare iminent, chiar dacă apropiaţi ai celor doi susţin că aceştia nu se vor despărţi.
“Ca în orice căsnicie, există şi certuri. În astfel de situaţii, o pauză este binevenită. În momentul în care constaţi cât de mult îţi lipseşte persoana respectivă, reuşeşti să treci peste orice”, a mărturisit pentru Libertatea o persoană apropiată cuplului. În plus, prezent ieri la o aniversare, Marcel Toader a fost foarte abătut, semn că divorţul de soţia sa nu l-ar lăsa indiferent. Contactat de Libertatea, el nu a infirmat despărţirea, dar nu a dorit să facă nici un fel de comentariu pe marginea acestui subiect.
Gabriela Cristea, pe pagina sa de Facebook: „Femeile pot să plângă toată noaptea şi a doua zi să se trezească şi să fie totul OK! Bărbaţilor, aminţi-vă că femeile sunt neputincioase doar până când lacul de pe unghii nu e uscat!”
Vor mai boteza împreună pe 31 mai?
Gabi Cristea şi Marcel Toader ar trebui să fie naşi de botez pe data de 31 mai. Ei şi-au dat acordul să devină părinţii spirituali ai fetiţei Dianei Bişinicu, prietenă bună cu fosta prezentatoare TV. Cum weekendul trecut cei doi soţi nu au ajuns la Constanţa, unde au fost invitaţi de finii lor, Diana şi Cătălin (foto), pentru a discuta detaliile botezului, aceştia trag speranţe că totuşi se vor vedea în formulă completă săptămâna viitoare.