Gabriela Cristea a făcut dezvăluirea astăzi, în emisiunea sa, în cadrul căreia a spus și că, după terminarea conflictului armat, și-a găsit mașina împușcată.
„Ieri, în jurul ore 7 dimineața, dormeam ca oamenii și am auzit niște pocnituri. M-am trezit și eu și soțul meu, care a ieșit repede pe balcon să vadă ce se întâmplă. În acel moment mi-a spus că sunt doi oameni care se împușcă. Știți unde s-a întâmplat asta? În centrul Capitalei. Atenție, între două primării. Nu numai asta, în aceeași zonă, foarte aproape, la 200 de metri de locul incidentului se află Poliția Capitalei, nu vă spun de alte ministere și alte instituții care sunt în apropiere”, a povestit Gabi Cristea, adăugând că , după ce s-au îmbrâncit și au tras cu pistoalele, scandalagiii au fugit de la fața locului.
„Două dintre gloanțele din cauciuc au nimerit mașina noastră. Noi suntem păgubiți. Am înțeles că Poliția a venit și a filmat. Noi o să facem reclamație. Dar oameni buni, unde ar trebui să ne parcăm mașinile? Gândiți-vă că au fost peste 10 focuri de armă. Eu le-am auzit cu urechile mele. Și asta în centrul Capitalei, într-un loc în care ar trebui să fie mai mult decât securitate. La cum arată mașina mea, mă gândesc că, dacă acele gloanțe ar fi nimerit în ochiul cuiva, omul ăla rămânea orb pe viață”, a spus vedeta TV.