Gabriela Cristea își ține la curent fanii cu tot ceea ce face,
iar de această dată le-a mărturisit despre perioada dificilă prin care trece,
din cauza situației generate de pandemia de coronavirus.
„Și eu trec printr-o experiență destul de ciudată, nici nu știu cum s-o definesc.
Voiam să vorbesc despre stările de anxietate, de angoasă pe care le avem, pentru că eu una mă resimt, mai ales după perioada asta de pandemie și e clar că nu o să se întâmple peste noapte să ne treacă”, a spus Gabriela Cristea la InstaStory, pe contul de socializare.
„În ultima vreme am făcut așa ca un soi… nu știu dacă să-i spun depresie. Nu-mi vine să mai ies din casă.
Mă simt protejată la mine acasă. Mi-e frică să ies din zona mea de confort. (…) Mă gândeam să încep să fac sport”, a mai adăugat vedeta.