Gabriela Prisăcariu a luat numele soțului, a devenit Gabriela Oțil. Viitoarea mămică a făcut primele declarații la câteva zile de la nuntă. A fost foarte discretă, doar pe Instagram a postat imagini și nu a apărut în vreo emisiune televizată să povestească despre evenimentul important din viața lor.
„Totul este perfect acum, suntem fericiți împreună și ne iubim, iar asta e ceea ce contează”, a spus soția lui Dani Oțil pentru fanatik.ro.
Au devenit soț și soție, însă relația lor nu s-a schimbat, Dani și Gabriela se înțeleg la fel de bine, așteaptă venirea pe lume a primului lor copil.
„Prima zi ca doamna Oțil nu am simțit-o diferit. Adică nu s-a schimbat ceva, în mod special. Suntem la fel ca înainte, ne vedem de relația noastră. Despre nuntă nu vreau să spun prea multe lucruri, a fost un eveniment discret, alături de prietenii noștri, ne-am bucurat de tot ce s-a întâmplat”, a mai spus Gabriela pentru aceeași sursă.
Dani Oțil și Gabriela îi au ca nași de cununie pe Tinu Vidaicu și soția, Roxana Ionescu.