Extrem de emoţionată, fosta Miss România a apărut îmbrăcată într-o rochie albă, lungă şi extrem de simplă, albă şi mulată. Ţinuta, purtând semnătura lui Roberto Cavalli, a fost admirată de toţi cei prezenţi, mai ales că rochia de vară era uşor transparentă. Aceasta nu a fost cumpărată special pentru cununia civilă, ci a fost achiziţionată cu ceva timp în urmă de Roberta, care a simţit o „dragoste la prima vedere” când a văzut-o şi a decis să-şi îmbogăţească garderoba cu această piesă în aşteptarea unui eveniment deosebit.
Totuşi, creaţia, care poartă semnătura celebrului designer a făcut-o de ruşine pe Roberta care a ales să poarte o pereche de chiloţi albi care au fost perfect vizibili prin materialul transparent. Ea a gafat atunci când a ales culoarea lenjeriei, optând pentru alb, în loc de nude, aşa cum se face în cazul unei rochii albe. Mai mult, materialul i-a mai jucat o festă: i-a făcut vizibilă celulita adâncă de pe fese.
Altfel, vicepreşedintele PDL a avut două buchete de flori la evenimentul de la Starea Civilă. A apărut purtând un buchet clasic de orhidee albe, însă la ieşire a fost fotografiată cu un bucheţel colorat nonconformist.
Astăzi, Roberta Anastase şi Victor Farca au făcut cununia religioasă, dar şi petrecerea, la Palatul Ştirbey.
Citeşte şi: Roberta Anastase, îmbrăcată în mireasă, în rochia creată de Botezatu! FOTO