Într-un interviu pentru Ciao, Teo Trandafir a explicat că la una dintre edițiile emisiunii sale, „Teo Show”, de la Kanal D, trebuia să aibă ca invitat un medic. Din păcate, acesta nu a mai putut fi prezent în emisiune și altcineva i-a luat locul acestuia.
Vedeta nu a știut și i-a greșit numele în direct, la TV. Cu delicatețe, invitatul i-a explicat prezentatoarei că a greșit și rapid au trecut peste gafa făcută la TV. „La un moment dat, unul dintre invitați nu a venit, pentru că este medic și era în gardă și în locul lui a venit altcineva.
„Dacă nu este un lucru dramatic, îl tratezi cu umor”
Nu am avut de unde să știu și i-am spus domnului respectiv pe numele pe care îl știam. În ceea ce privește momentele mai dificile se întâmplă ca în viață; te gândești de două ori dacă e un lucru dramatic care ar putea să afecteze viața ta sau pe a celor din jur. Dacă nu este, îl tratezi cu umor”, a spus Teo Trandafir.
Ce face Teo Trandafir înainte de a intra în emisiune
Invitată în platoul Știrilor Kanal D, Teo Trandafir a dezvăluit câteva dintre secretele din culisele emisiunii pe care aceasta o prezintă la Kanal D. Prezentatoarea i-a povestit Cristinei Dorobanțu despre obiceiurile pe care le are înainte de a intra în emisiune. „De fiecare dată când pregătim emisiile suntem relaxați, râdem, ne dăm idei unii celorlalți. Suntem în același timp și foarte atenți și focusați pe ceea ce facem.
Referitor la ritual, cred că fiecare prezentator de televiziune are unul. Eu, de exemplu, mă machiez începând de la același ochi și mă încalț începând de la același picior. Am o rugăciune pe care o spun de fiecare dată înainte de a intra în emisie”, a spus Teo Trandafir într-un interviu pentru Kanal D.
Prezentatoarea a vorbit și despre modul în care se aleg subiectele pentru emisiunea sa. Teo Trandafir are invitați cu povești impresionante și vine în fața telespectatorilor cu subiecte de mare interes.
„Omul trebuie să fie relaxat, distrat, intrigat, informat. În funcție de asta, alegem și subiectele pentru emisiune. Cele care mă impresionează pe mine cel mai mult au în centru un personaj care-i gata să ofere și să împărtășească.
În afară de subiectele informative sau de curiozitățile de fiecare zi, se întâmplă (n.r. – în platoul emisiunii) lucruri pe care eu nu le-aș rata”, a adăugat moderatoarea emisiunii „Teo Show”.
Ce ar face Teo Trandafir dacă ar renunța la televiziune
Întrebată ce ar face dacă ar renunța definitiv la televiziune, mai ales că s-a zvonit în vară că ar pleca de la Kanal D și că show-ul ei ar fi scos de pe post, Teo Trandafir a explicat: „Prima chestie care-mi trece prin minte ar fi următoarea mişcare: şase luni de pauză în care să iau meditaţii pe domeniul construcţiilor, într-o limbă care-mi este familiară: araba. Pe lângă asta, eu mai vorbesc şi franceza, şi engleza. Plec în Dubai, închiriez un apartament şi mă duc să mă angajez la o firmă de construcţii.
Dar eu vreau să iau bani din ridicarea unei clădiri, nu din chiriile pe două camere decomandate. Sau pot să mă întorc la filologie, la fonetică. Dar am sentimentul că televiziunile au încă nevoie de oameni ca mine. Nu de alta dar, vorba regretatei Stela Popescu: «Fetiţă, ia uită-te tu în spate şi vezi cine vine după tine.» Şi m-am uitat…”.