Academia a anunțat că va extinde și perioada de eligibilitate a filmelor care, în mod obișnuit, corespunde unui an calendaristic.
Pentru 2021, noua perioadă va dura până în data de 28 februarie, data inițială de desfășurare a galei.
E pentru prima oară în ultimii 40 de ani când festivitatea e amânată.
”Filmul, ca alinare pentru cea mai grea perioadă”
Timp de peste un secol, filmele au jucat un rol important în a ne inspira, alina și distra în cele mai negre perioade. Așa au făcut și în acest an, pe perioada pandemiei de coronavirus.
Comunicatul Academiei:
Speranța noastră, după ce am extins perioada de eligibilitate și amânat data galei, este de a asigura flexibilitate creatorilor de film pentru ca ei să își poate termina și lansa filmele fără a fi penalizați pentru ceva ce nu poate fi controlat de nimeni”, au anunțat președintele academiei, David Rubin, și directorul executiv al acesteia, Dawn Hudson, într-un comunicat comun.
Industria cinematografică americană a pierdut 1,5 miliarde de dolari de la debutul pandemiei, dar nu e singura afectată.
La nivel mondial, acest sector ar înregistra, conform unor estimări, pierderi de 5 miliarde de dolari.