Starurile se pregătesc pentru a 93-a gală a Premiilor Oscar, care va avea loc anul acesta pe 25 aprilie, cu două luni mai târziu faţă de când era programată inițial.

Gala Oscar a mai fost amânată în trecut, aşa cum s-a întâmplat în 1938, după inundaţiile din Los Angeles, în 1968, după asasinarea lui Martin Luther King, şi în 1981, după tentativa de asasinare a preşedintelui Ronald Reagan. Însă niciodată această ceremonie nu a fost decalată cu mai mult de o săptămână, a notat Agerpres.

Ceremonia dedicată premiilor Oscar 2021 a avut un buget de 40 de milioane de dolari, potrivit Forbes, iar o treime din această sumă a fost alocată pentru respectarea normelor sanitare anti-COVID-19.

Criticul de film Irina Margareta Nistor: „Din păcate, tot Nomadland o să câştige”

Gala prezintă o importanță deosebită pentru România, având în vedere că România are în premieră o producție nominalizată la Premiile Oscar.

Documentarul „Colectiv”, bazat pe investigațiile jurnaliștilor de la GazetaSporturilor, regizat de Alexander Nanau, a primit o dublă nominalizare, la categoriile „Cel mai bun lungmetraj documentar” și „Cel mai bun lungmetraj internațional”, a scris gsp.ro.

„După câte cunosc eu, din păcate tot Nomadland o să câştige şi pe la toate secţiunile o să fie aşa. Mai degrabă un Oscar de documentar pentru că şi Nomadland-ul ăsta e ca un documentar. În egală măsură Antony Hopkins – filmul lui este tot un documentar – ca să vadă ce ar putea să i se întâmple la bătrăneţe”, a explicat Irina Margareta Nistor, conform Mediafax.

Cu referire la filmul Colectiv, criticul de film a explicat că „important este că a ajuns acolo, cred că asta contează foarte tare. E ca la Olimpiadă. Important e să poată participa, adică să fie şi România acolo. Şi încă la două secţiuni”.

Oscar 2021. Principalele nominalizări la premiile Oscar

Cel mai bun film

  • „Nomadland”
  • „The Trial of the Chicago 7”
  • „Mank”
  • „Promising Young Woman”
  • „Minari”
  • „The Father”
  • „Sound of Metal””
  • „Judas and the Black Messiah”

Cel mai bun actor

  • Chadwick Boseman – „Ma Rainey’s Black Bottom”
  • Anthony Hopkins – „The Father”
  • Riz Ahmed – „Sound of Metal”
  • Gary Oldman – „Mank”
  • Steven Yeun – „Minari”

Cea mai bună actriţă

  • Carey Mulligan – „Promising Young Woman”
  • Frances McDormand – „Nomadland”
  • Vanessa Kirby – „Pieces of a Woman”
  • Viola Davis – „Ma Rainey’s Black Bottom”
  • Andra Day – „The United States vs. Billie Holiday”

Cel mai bun regizor

  • Chloe Zhao – „Nomadland”
  • David Fincher – „Mank”
  • Emerald Fennell – „Promising Young Woman”
  • Lee Isaac Chung – „Minari”
  • Thomas Vinterberg – „Another Round”

Cel mai bun actor în rol secundar

  • Daniel Kaluuya – „Judas and the Black Messiah”
  • Sacha Baron Cohen – „The Trial of the Chicago 7”
  • Leslie Odom Jr. – „One Night in Miami”
  • Paul Raci – „Sound of Metal”
  • LaKeith Stanfield – „Judas and the Black Messiah”

Cea mai bună actriţă în rol secundar

  • Olivia Colman – „The Father”
  • Amanda Seyfried – „Mank”
  • Glenn Close – „Hillbilly Elegy”
  • Youn Yuh-jung – „Minari”
  • Maria Bakalova – „Borat Subsequent Moviefilm”

Cel mai bun scenariu original

  • „Judas and the Black Messiah”
  • „Minari”
  • „Promising Young Woman”
  • „Sound of Metal”
  • „The Trial of the Chicago 7”

Cel mai bun scenariu adaptat

  • „Borat Subsequent Moviefilm”
  • „The Father”
  • „Nomadland”
  • „One Night in Miami”
  • „The White Tiger”

Cel mai bun film de animaţie

  • „Onward”
  • „Over the Moon”
  • „A Shaun the Sheep Movie: Farmageddon”
  • „Soul”
  • „Wolfwalkers”

Cel mai bun documentar

  • „Collective”
  • „Crip Camp”
  • „The Mole Agent”
  • „My Octopus Teacher”
  • „Time”

Cel mai bun film străin

  • „Husavik (My Hometown),” „Eurovision Song Contest”
  • „Fight for You” – „Judas and the Black Messiah”
  • „Hear My Voice” – „The Trial of the Chicago 7”
  • „Io Si (Seen)” -„The Life Ahead”
  • „Speak Now” – „One Night in Miami”

Gala de duminică noapte, a 93-a din istoria Premiilor Oscar, începută în 1929, va fi transmisă LIVE pe platforma VOYO, începând cu ora 03:00. Ceremonia va fi difuzată apoi la TV marți, 27 aprilie, de la ora 20:30, pe PRO Cinema.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.