„Pot să înlocuiesc oricând una dintre coafeze. S-a și întâmplat asta. Am avut o clientă care pur și simplu nu m-a recunoscut și a vrut un coafat. Hair stilista nu era în momentul ăla în salon și am zis că o coafez eu. Am coafat-o, a vrut să plătească, dar i-am zis că este din partea casei și a vrut să-mi dea tips. Tips-ul nu se refuză niciodată pentru că trebuie să fii binecrescut și l-am luat.  A doua oară când a venit a cerut tot la fata șatenă, adică la mine. Colegele mele i-au spus că eu sunt cea care dețin salonul”, ne-a povestit Geanina cu puțin timp înainte de a pleca prin țară pentru a filma pentru emisiunea „Gospodar fără pereche”.

Faptul că are un salon de înfrumusețare nu a transformat-o pe Geanina într-o prezență zilnică pe scaunul de aranjat, ci, din contră, preferă să se aranjeze singură pentru evenimentele de zi cu zi. Așa că și la filmările cu gospodarii dinafara Bucureștiului, Geanina nu a luat după ea o echipă care să se ocupe de imaginea ei, ci a preferat să se aranjeze singură. „Ceea ce nu știți este că de am dechis salonul eu mă coafez singură. Îmi place această meserie, plus că nu-i vreau să-i deranjez pe colegii mei. Adică oricât aș putea eu să profit de serviciile mele nu vreau să deranjez clientele și eu mă fac singurică”, ne-a mai povestit Geanina, mărturisind că a deprins acest obicei încă de pe vremea când lucra în televiziune și avea grijă să ajungă la redacție impecabilă, nu să se lase mereu pe mâna colegelor sale de la make-up și păr.

„Nu neapărat că e o pasiune, dar am fost nevoită să învăț pentru că lucram de dimineață, trebuia să ajung de dimineață la „Jurnal” și aveam momente când mă făceam singură”.

VIDEO: George
Capoianu

 
 

Urmărește-ne pe Google News