Geaninei Ilieș îi place să-i prepare fiului ei mâncărurile preferate și admite că iepurele la cuptor îi iese de minune. „Gătesc de câteva ori pe săptămână și cred că mă descurc când vine vorba de curcan sau iepure la cuptor. Uneori, mai pregătesc și lasagna pentru că este o mâncare gustoasă. Patrick, nu ratează nicio ocazie să mă laude atunci când se ridică de la masă”, a spus știrista. „Fiul meu este foarte atent în bucătărie. Mi-a spus chiar că ar vrea să meargă la Junior Șef”, a mai menționat vedeta.

Pentru că petrece mult timp la redacție, Geanina Ilieș primește un mare ajutor din partea mamei. „Mama mea este o bucătăreasă desăvârșită. Nu există preparat care să nu-mi placă la mama. Ea e cea care gătește cel mai des și cel mai bine”, ne-a mai declarat prezentatoarea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News