Prezentatoarea Antenei 1 a mărturisit că prima experienţă culinară a ei a fost o supă. „Ştiu sigur că am făcut o supă cu tăiţei de casă. Acum pot să prepar de la măr cu biscuiţi, până la mâncărurile tradionale româneşti. Pot spune cu mândrie că tot ce ştiu să gătesc am învăţat de la mama, care este o bucătăreasă excelentă”, a declarat vedeta pentru protvmagazin.ro.
Ştirista se mândreşte cu o reţetă gustoasă şi destul de simplu de realizat: Curry cu pui şi piure.
Iată reţeta!
Cartofii se taie cubuleţe şi se pun la fiert pentru piure. Când sunt gata, îi pasăm cu puţin pătrunjel tocat. Separat, tăiem ciupercile cubuleţe şi le călim într-o tigaie cu puţin unt, sare şi piper. Când sunt gata, se adaugă peste piure-ul de cartofi şi se amesteccă bine. Pulpiţele de pui se condimentează cu sare şi piper şi se călesc în puţin ulei. Când sunt gata, se scot pe o farfurie. In uleiul rămas se căleşte ceapa, ardeiul şi morcovii. Se adaugă o linguriţă de făină şi linguriţă de curry şi lăsăm la călit. Când e gata ceapa, se adaugă vinul şi puţină apă. Se amestecă bine. Apoi se adaugă pulpiţele şi se mai lasă vreo 4-5 minute la foc mic. Pulpiţele cu sosul se servesc însoţite de piure-ul de ciuperci şi cartofi.