„Cred că Patrick a fost schimbarea vieții mele și m-a maturizat foarte mult. Am spus-o și o voi spune tot timpul, sunt ceea ce sunt prin prisma lui Patrick, asta pentru că m-a maturizat și am știut cam pe ce căi s-o apuc: frumoase, ortodoxe, mature. Toate deciziile le-am luat gândindu-mă la el, ca fiul meu să aibă o mamă de care să fie mândru”, ne-a declarat noua prezentatoare a reality show-ului „Gospodar fără pereche” de la PRO TV.

Geanina a divorțat după o perioadă scurtă de conviețuire cu tatăl fiului ei și de atunci nu s-a recăsătorit. Însă spune că nu Patrick a fost motivul pentru care nu a ajuns din nou la altar.

Am luat decizia de a mă separa de tatăl copilului meu, a fost o decizie matură, am considerat că înțelegerea în familie și mediul frumos în care trebuie să crească un copil primează. Alegerea pe care am făcut-o pentru mine și pentru Patrick a fost bună. Susțin toate femeile care vor să-și construiască viața să nu aibă frici, să aibă încredere în ele, pentru că noi, femeile, suntem luptătoare, învingătoare. După divorț, am avut o relație. Și acum sunt într-o relație, de 7 ani și jumătate, sunt foarte fericită. Nu am discutat despre asta pentru că nu consider că trebuie să fac așa ceva. Sunt mult mai liniștită așa. Iubesc și sunt iubită. Dacă e să se întâmple ceva nu am să țin ascuns. Am mai spus că-mi doresc mulți copii. Cu siguranță o să vină, pentru că îmi doresc. Și Patrick își dorește frați”, ne-a mai spus Geanina.

VIDEO: George Capoianu/ FOTO: Dumitru
Angelescu

 
 

Urmărește-ne pe Google News