După doar câteva luni de la nuntă, Andreea Bălan și George
Burcea au divorțat, iar veste a luat prin surprindere pe toată lumea. Fostul
concurent de la Ferma a declarat că nu s-a gândit la vremea respectivă că
mariajul său se va sfârși atât de repede.
“Cred că nimeni nu se gândește la acest lucru când se căsătorește, dar dacă s-a ajuns în acest punct, înseamnă că așa trebuia să se întâmple”, a declarat George Burcea pentru Click!.
Actorul are o relație foarte bună cu fiicele sale, Ella și
Clara, iar înainte de a pleca la Ferma i-a spus fetei sale cele mari că va
lipsi o perioadă de lângă ele.
“Da, i-am spus Ellei, fetiței celei mari, că voi pleca la filmări și am rugat-o să nu se supere. A înțeles, dar asta nu înseamnă că nu a suferit, pentru că am o relație destul de strânsă cu fetele mele”, a mai spus George.
Emisiunea de la PRO TV nu i-a adus doar un venit suplimentar și faimă, ci și o nouă iubită. George Burcea a mărturisit că nu o știa pe Viviana Sposub înainte de Ferma.
“Nu, nu o știam pe Viviana înainte de Ferma, iar când ne-am întâlnit nu-mi imaginam că vom ajunge să avem o relație. Nu pot decât să mă bucur pentru acest lucru și să-i mulțumesc pentru această experiență frumoasă”, a declarat actorul.