„Am un om foarte bun și drag lângă mine, pe care îl iubesc și care mă iubește, sunt sănătos și am multe planuri pe viitor. Eu consider că George Burcea este mult mai fericit pentru că face exact ceea ce a visat și a iubit de foarte mult timp și sincer nu contează cum eram acum 4,5, 9, 10, 15 ani, contează că indiferent de timp și greutăți n-am renunțat”, a spus George Burcea la Antena Stars.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Viviana m-a susținut foarte mult, nu numai în acest proiect, în tot ceea ce am făcut în acest an încoace de când suntem împreună.

Nu suntem 10, 20, 90% unul lângă celălalt, ci suntem 101% atât acasă, cât și în proiecte unul celuilalt, e bine, e frumos, asta mi-am dorit, asta și-a dorit, mi-am dorit să avem parte de o relație cu oameni care se susțin și se înțeleg (…) O să-i iau inelul domnișoarei în momentul în care voi afla măsura inelului fără ca ea să se prindă că urmează să-i dau inel”, a mai spus George Burcea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News