George Burcea a vorbit despre divorțul de solistă în emisiunea „În Oglindă”, a lui Mihai Ghiță. „A fost foarte greu. Nu mi-am dorit divorțul. Am încercat să îmi adun toată energia și efortul psihic ca atunci când o să îmi formez o familie să fiu 100% acolo și am fost.
Dar ce crezi, lucrul ăsta nu s-a putut 100% după acel moment. Când nu au mai funcționat lucrurile, am plecat, indiferent de cancanuri și alte lucruri. Nu doresc să vorbesc despre ele.
Am doi copii minunați, două fetițe sănătoase și este important ca atât ea, cât și eu să ne vedem de interesele copiilor că asta este cel mai important acum în relația noastră. Slavă cerului, de două luni mi se permite să iau fetițele în fiecare weekend la mine, în apartament unde stau. Le iau de la grădiniță și le aduc acasă duminică seara”, a declarat George Burcea, în emisiunea „În Oglindă”.
„Da, m-am simțit abandonat și primul moment a fost cu declarațiile tatălui meu. Când a ieșit public să declare lucruri despre mine, atunci m-am simțit singur împotriva tuturor. Îmi doream să fie alături cineva și, în afară de nașul copilului cel mic, nu a fost nimeni alături de mine.
Cu siguranță, când m-am înhămat la căsătorie, când am decis să avem copiii, nu m-am gândit că urma să facem acest pas și a venit pe fondul problemelor din trecut. Totuși, nimeni nu este vinovat pentru greșelile pe care eu, ca om matur, le iau. Nu îmi doresc să pun problemele mele în cârca părinților, că e păcat”, a mai spus actorul.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!