George Burcea a cunoscut celebritatea în Statele Unite ale Americii pentru rolul său din serialul „Wednesday”, însă acum și-a surprins fanii anunțând că nu va mai face parte din sezonul al doilea al producției.
Actorul, care a interpretat rolul majordomului Lurch în acest serial, a fost pe punctul de a-și continua colaborarea în următorul sezon, însă a decis să pună punct acestei etape și să se îndrepte către alte proiecte. Motivele deciziei sale sunt legate atât de aspecte personale, cât și de management, însă George Burcea a ales să nu dezvăluie detalii suplimentare în acest sens.
Anunțul actorului român a fost făcut pe Instagram, unde a explicat că a luat decizia de a renunța la proiectul care i-a adus recunoașterea peste Ocean. Rolul lui George Burcea în serialul fenomen „Wednesday” a contribuit la creșterea vizibilității sale în industria cinematografică americană.
„Din motive personale și manageriale, am decis să nu mai fac parte din proiectul Wednesday, sezonul 2”, a scris George Burcea, pe Instagram.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14„Wednesday”, sezonul 2, nu se va mai filma în România
„Wednesday” mută producția din România în Irlanda pentru sezonul 2, iar filmările vor începe în luna aprilie a acestui an, a confirmat Variety. Primul sezon al serialului s-a filmat la Palatul Cantacuzino Bușteni, Gara Sinaia și studiourile Buftea.
Primul sezon de opt episoade, care a debutat inițial în noiembrie 2022 pe Netflix, a fost filmat în România în perioada septembrie 2021 – martie 2022. După ce a doborât mai multe recorduri pentru seriale de streaming, inclusiv cele mai multe ore vizionate pentru un serial în limba engleză în prima săptămână, cu peste 341 de milioane de ore, serialul de comedie horror a fost reînnoit pentru sezonul 2 în ianuarie.
Serialul „Wednesday” o are în prim-plan pe Jenna Ortega în rolul personajului principal din „Familia Addams”, care se înscrie la Academia Nevermore. Conform descrierii oficiale a primului sezon, Wednesday „încearcă să își stăpânească abilitatea psihică emergentă, să zădărnicească o serie de crime monstruoase care au terorizat orașul local și să rezolve misterul supranatural care i-a implicat pe părinții ei în urmă cu 25 de ani – totul în timp ce navighează prin noile și foarte încurcatele ei relații de la Nevermore”.
Alături de Jenna Ortega, din distribuția sezonului 1 au mai făcut parte Gwendoline Christie, Jamie McShane, Percy Hynes White, Hunter Doohan, Emma Myers, Joy Sunday, Naomi J. Ogawa, Moosa Mostafa, Georgie Farmer, Riki Lindhome și Christina Ricci. Catherine Zeta-Jones a apărut și ea în rolul Morticia Addams, alături de Luis Guzmán în rolul lui Gomez și Isaac Ordonez în rolul lui Pugsley. De asemenea, actorul român George Burcea a interpretat rolul lui Lurch, majordomul familiei Addams, iar Victor Dorobanțu a interpretat magistral rolul The Thing, „mâna” misterioasă din foarte popularul serial.
Alfred Gough şi Miles Millar au dezvoltat serialul şi sunt producători executivi. Tim Burton a regizat primele patru episoade şi, de asemenea, a fost producător executiv al primului sezon, alături de Steve Stark de la Toluca Pictures, Andrew Mittman de la 1.21 Entertainment, Kevin Miserocchi de la Tee and Charles Addams Foundation, Kayla Alpert, Jonathan Glickman de la Glickmania, Gail Berman, Tommy Harper şi Kevin Lafferty. MGM Television este studioul de producţie.
Unul dintre producătorii serialului a amintit de modul în care s-a încheiat primul sezon, atunci când Wednesday, personajul interpretat de actrița Jenna Ortega, primește un mesaj anonim pe telefon și indică faptul că amenințarea lui Hyde este reală încă, fiind un indiciu pentru sezonul 2.
Jenna Ortega a declarat că Wednesday, personajul pe care îl joacă, „va ține la armele ei și nu va încerca să facă pe plac nimănui”. „În ultimele săptămâni, am fost vânată, bântuită și imitată de milioane de ori pe internet. A fost o adevărată tortură. Vă mulțumesc”, spune Wednesday.
daniel1234 • 04.04.2024, 05:30
Romanii au jucat ca asa e o regula nescrisa in productii...in tara care se filmeaza se baga si 2,3,4 actori din tara respectiva pe gatul producatorilor..si evidentv cand sa schimbat locatia filmului au renuntat si la george burcea dat fiind ca oricum e slab ca actor
AndreyRlz • 03.04.2024, 14:53
Cred ca au decis americanii ăștia sa renunțe de tot la filmările în România și cu actori romani, cred ca au văzut și ei "Miami Bici 2" și s-au lecuit de cata vulgaritate poate sa existe la noi.