În noiembrie, George Burcea și Viviana Sposub au plecat în Statele Unite ale Americii, acolo unde a avut loc evenimentul de lansare a serialului „Wednesday”. Actorul, care a interpretat rolul lui Lurch în serialul fenomen filmat în România, a decis să mai rămână o perioadă în America, unde a închiriat un apartament în New York.

Chiar dacă a plecat în America, George Burcea a fost tot timpul cu gândul la cele două fetițe pe care le are din căsnicia cu Andreea Bălan. Actorul a venit pentru câteva zile în România doar pentru a-și petrece timp alături de Ella și Clara. „Am vrut foarte tare să văd copiii”, a declarat fostul soț al Andreei Bălan pentru impact.ro.

De când a ales să stea o perioadă în Statele Unite ale Americiii, George Burcea a fost foarte discret cu viața sa. După lansarea primului sezon din „Wednesday”, actorul s-a bucurat de un real succes și a oferit multe autografe fanilor.

World Premiere Of Netflix’s ‘Wednesday’ Season 1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

George Burcea, succes în carieră

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Actorul a jucat alături de Catherine Zeta-Jones și de Luis Guzman, dar și Jenna Ortega. George Burcea spune că munca, încrederea, perseverența și poate norocul l-au ajutat să aibă parte de o carieră de succes în actorie. El a filmat pentru filme din Europa.

„Am făcut filme și-n India, în Germania, peste tot în Europa.

Dar, pentru mine, cel mai important proiect, de până acum, cel mai bun, cel mai important rol, deși nu am avut unul foarte mare, e cel de majordom, esențial pentru Familia Adams.

Distribuția este extraordinară, iar dacă acum 10-12 ani mi-ar fi spus cineva că voi juca alături de Catherine Zeta-Jones și de Luis Guzman, iar regizorul va fi Tim Burton, aș fi râs cu lacrimi.

Dar iată că munca, încrederea, perseverența și poate norocul, ca să nu spun talentul, și-au făcut efectul. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceste proiecte și mă rog să îmi dea sănătate și putere să trec peste toate greutățile ce îmi ies în cale și să muncesc cu la fel de mult spor”.

George Burcea și-a văzut visul împlinit și speră să mai aibă proiecte atât de mari și în anii ce urmează. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat și-mi dă. Încă am proaspătă în minte imaginea unui băiețel din Puțureni care era fascinat de cinematografie și de actorii pe care îi vedea pe TVR, abia după ce termina treaba la animale.

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni
Recomandări
Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

Mi se pare încă ireal că tot el, după vreo 25 de ani, își urmează visul și joacă acum alături de Catherine Zeta-Jones, Luis Guzman, Christina Ricci (și lista nu se termină aici), sub bagheta magică a lui Tim Burton. Toate se așază așa cum trebuie! Mă simt binecuvântat”, a declarat actorul pentru sursa mai sus menționată.

FOTO: Hepta, Instagram

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
FANATIK.RO
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI