George Burcea a plecat în America în urmă cu câteva luni și a vrut să păstreze tot timpul legătura cu fetele sale, însă Andreea Bălan nu i-ar fi răspuns la telefon în tot acest timp. Actorul a încercat în repetate rânduri să vorbească cu fetele sale, dar singura soluție a fost să apeleze la avocați, astfel că actorul a intentat o ordonanță președințială și în nici 30 de zile a obținut câștig de cauză. Acum, Andreea Bălan este obligată să răspundă la telefon și să-l lase pe George Burcea să vorbească cu fetele sale.

După apariția acestor informații în presă, actorul a transmis un mesaj public, unde face dezvăluiri neașteptate. George Burcea vine special în România să își petreacă timp cu Ella și Clara. El a plecat în Statele Unite ale Americii la evenimentul de lansare al serialului „Wednesday” și a rămas acolo în scop profesional pentru mai multe luni.

„Of, Doamne! Chiar nu mai pot… Sunt 3 ani și jumătate de când acest coșmar nu se mai termină.

Nu am declarat nimic presei, toate informațiile legate de orice proces din România există pe un portal la care jurnaliștii au acces și de unde obțin informații.

La nici 3 ore după ce în Cancan a apărut un articol care vorbea despre faptul că am obținut ordonanță președințială pentru a-mi exercita dreptul de a vorbi la telefon cu fetele mele, mama copiilor a ieșit în presă cu cele mai veninoase și neadevărate declarații. Cât mai poate continua așa? Până unde o să se ajungă? Cât de traumatizați vor fi copiii noștri când vor afla despre tot acest război?”, și-a început George Burcea mesajul pe Facebook.

„Mama lor mi-a spus că se bucură tare mult că plec și speră să rămân acolo pentru că fetițele sunt mici și speră ca ele să uite de tot de mine”

George Burcea

Și a continuat: „Am cerut ordonanță președințială pentru că nu puteam lua sub nicio formă legătura cu fetițele mele pe perioada în care eu am fost plecat în State. Mama lor mi-a spus că se bucură tare mult că plec și speră să rămân acolo pentru că fetițele sunt mici și speră ca ele să uite de tot de mine. Ce mamă își dorește așa o soartă pentru fiicele sale? De ce copiii aceștia să nu aibă dreptul la tată în viața lor?

Spune că am stat 4 luni în America și de când am venit nu am vrut să respect programul și să le văd. Am stat aproximativ 3 luni în New York, am venit acasă pentru o lună și am petrecut aproape tot timpul cu fetele, apoi am plecat pentru alte 3 luni în Los Angeles.”

„Ella mi-a spus: «Mami se va supăra foc dacă vede că ne-am distrat cu tine și cu Vavi»”

George Burcea declară că își va petrece toată luna iulie împreună cu Clara și Ella. Actorul caută să închirieze un apartament mai mare în București, pentru că abia s-a întors din America și nu are cum să ia fetele acum la el.

„Unul din motivele pentru care am venit înapoi în țară sunt copiii mei. Urmează să ne petrecem toată luna Iulie împreună. Și pentru asta am nevoie de un spațiu potrivit pentru copii. De când am venit suntem în căutarea unui apartament mai mare, stăm cu toate valizele în mijlocul casei și încercăm să organizăm totul în așa fel încât să ne mutăm cât mai repede. Cum să iau copiii la mine în condițiile astea, printre cutii, valize și mobilă demontată? I-am transmis mamei că nu le pot lua peste noapte. Dar, în schimb, mi-am petrecut cât mai mult timp posibil cu ele. Le-am luat de la grădi, am fost în parc, la joacă, la rude, la terasa lor preferată, au învățat pentru prima dată să meargă pe bicicletă cu două roți, au petrecut timp cu Vivian și, mai presus de orice, au zâmbit. Credeți că toate astea se puteau întâmpla în câteva ore? Dar nu am postat nimic pentru că Ella m-a rugat. Mi-a spus: «Mami se va supăra foc dacă vede că ne-am distrat cu tine și cu Vavi. Mai bine să rămână secretul nostru!» Un copil care de la 6 ani își dorește să țină secrete pentru a nu fi mustrat???”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

„Judecătoria a decis în funcție de veniturile mele ca pensia alimentară să fie de 595 de lei”

Fostul soț al Andreei Bălan a vorbit și despre pensia alimentară pe care le-o dă fetițelor. George Burcea recunoaște că nu are o situație financiară excelentă și venitul său nu poate fi comparat cu cel al artistei. Actorul trebuie să le plătească fetelor sale 595 de lei, pensie alimentară stabilită de instanță.

„Spune că nu am plătit pensia alimentară de 4 luni. Cum poate să mintă în halul ăsta? Ea știe bine că pensia este plătită la zi. Dar crede că poate să demonstreze minciuna. De ce? Deoarece cât am fost plecat în America am avut probleme cu cardul. Am rugat-o să îmi trimită un cont de Western și a spus că ea nu are timp să se deplaseze să ia banii. Am făcut tot posibilul să plătesc, rugând un prieten să facă transferul de pe contul lui.

Ține una cu cei 500 de lei pe care eu i-aș fi stabilit singur. Oameni buni, credeți că într-un proces atât de mediatizat care ține de mai mult de 3 ani și care, apropo, încă nu s-a încheiat (așa cum se spune în presă), pot eu să decid ceva de capul meu? Judecătoria a decis în funcție de veniturile mele ca pensia alimentară să fie 595 de lei. Da! Ați auzit bine! Nu mi-e rușine să spun că veniturile mele nu sunt cele speculate în articole. Nu mi-e rușine să zic că nu am câștigat cât aș fi vrut în anii ăștia. Atât am avut, iar pensia a fost hotărâtă în conformitate cu veniturile. Să nu mai spun că mare parte din banii câștigați s-au dus către avocați. De ce? Pentru că de aproape 3 ani și jumătate sunt târât în procese, mi se trimit notificări aproape lunar și toate lucrurile astea costă cum nu vă puteți închipui. Însă până acum am câștigat fiecare proces și sper că așa va fi în continuare.

„Cât va mai continua mama copiilor să își mai bată joc de faptul că situația mea financiară nu este la nivelul ei?”

Credeți că dacă aveam mai mult, nu dădeam copiilor? Recunosc faptul că am lângă mine și o parteneră care mi-a fost alături mereu, din toate punctele de vedere și pentru asta îi mulțumesc. Iar fetițele de câte ori au venit la mine și la Vivian, au fost tratate cu tot ce ne-am permis noi mai frumos. Cât va mai continua mama copiilor să își mai bată joc de faptul că situația mea financiară nu este la nivelul ei? A făcut asta pe tot parcursul relației, o face și acum. Ea e superioară și toți cei din jurul ei, inferiori. Dar lucrul acesta se va schimba. Mă dezvolt pe zi ce trece, sunt mândru de toată activitatea mea, muncesc enorm la visul meu, dar o fac în ritmul meu. Nu suntem toți predestinați să facem nu știu ce sumă de bani până la nu știu ce vârstă și nu ar trebui să ne lăsăm călcați în picioare din acest motiv. Am susținerea unei partenere extraordinare și simt că am înflorit.

Și legat de faptul că mă laud cu activitatea intensă în America, vreau să zic doar că mă simt atât de binecuvântat de tot ce mi se întâmplă și îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare clipă pentru oportunitatea pe care mi-a oferit-o.

Se vorbește despre iertare și apoi se face referire la cele 3 secunde…

Dar nu mai pun la suflet lucrurile astea. Însă nici nu pot să stau cu mâinile în sân când văd ce acuzații mi se aduc. Deși nu am mai făcut nicio declarație publică despre acest subiect de mai bine de jumătate de an, acum nu am mai putut să tac.

Mă rog pentru liniște și înțelepciune. Și pentru sănătatea familiei mele. Iertați-mă că trebuie și voi să luați parte la tot acest război.”

Reacția Andreei Bălan, după ce George Burcea a dat-o în judecată și a câștigat

După ce în podcastul lui Jorge spunea că l-a iertat pe George Burcea, Andreea Bălan face acum acuzații dure la adresa fostului soț. Vedeta susține că actorul nu a dorit să respecte programul de vizită stabilit și timp de 4 luni nu a plătit pensia alimentară.

„Tatăl copiilor mei se laudă în presă (la cine îl ascultă) că a obținut prin ordonanță să vorbească la telefon cu fetele de trei ori pe săptămână atunci când e plecat din țară, dar uită să spună și că de când s-a întors (după patru luni în care nu le-a văzut) că le-a luat două ore într-o zi și alte 3 în altă zi – nedorind să respecte programul de vizită cu cele două weekenduri în care poate să le ia.
Totodată, uită să spună că pensia alimentară (cei 500 de lei pe care i-a stabilit singur conform veniturilor declarate) nu a plătit-o de 4 luni, în condițiile în care se laudă cu o activitate intensă în America”, a declarat Andreea Bălan pentru SpyNews.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News